Mirela este românca clasată în topul celor mai buni 50 de profesori din lume
Mirela Tanc, o profesoară din Oradea, a fost inclusă în topul celor mai buni 50 de profesori din lume.
Orădeanca este profesoara de Limba şi literatura română care s-a impus în elita mondială în educaţie prin modalitatea sa de predare, diferită față de cea tradițională din școlile românești. Mirela Tanc a fost nominalizată în anul 2021 în Top 50 Global Teacher Prize- Oscarul din Educaţie, clasându-se printre cei mai buni profesori din lume.
"Astăzi am primit oficial confirmarea că sunt unul dintre cei 50 cei mai buni profesori din lume.
Meritele româncei au fost răsplătite și de Administrația Prezidențială, care i-a oferit Ordinul "Meritul pentru Învăţământ în grad de Cavaler".
"Ziua Naţională a României este, pentru mine, sărbătoarea cea mai importantă a ţării şi, de anul trecut, de când am devenit Cavaler al Ordinului pentru Învăţământ, este prilej de mândrie şi de aducere aminte a aprecierii cu care am fost onorată pentru totdeauna", a afirmat profesoara Mirela Tanc, pentru jurnaliștii de la Agerpres.
Din momentul în carea fost desemnată ca unul dintre cei mai buni profesori din lume, Mirela Tanc a început să împărtăşească colegilor cele învăţate, prin cursuri de formare în mod oficial, sesiuni, articole pe blog, tutoriale pe Youtube. Ma mult, profesoara din Oradea mărturisește că toate premiile obţinute sunt consecinţa împărtăşirii experienţei sale prin reţelele sociale.
Românca este profesor fondator al proiectului "Acced", prin care a susţinut ateliere pentru sute de profesori din Bucureşti, Braşov, Iaşi şi Oradea. Prin cursul pe care l-a înființat- "Noul Normal"- Mirela Tanc pregăteşte cadrele didactice de mâine, demonstrând că şcoala poate fi atractivă dacă ştii să te apropii de elevi. Un sistem ideal de educaţie este, în opinia sa, cel centrat pe nevoile reale ale elevilor (pentru a le descoperi aptitudinile şi a le forma deprinderi), dar şi pe ale dascălilor, deopotrivă, pentru schimbarea mentalităţii învechite a unora.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
"Zilele trecute am auzit-o pe o altă profesoară foarte indignată fiindcă 'trebuie să ne gândim la starea de bine a elevilor'. Da, aşa este, ar trebui să ne gândim la starea de bine a lor şi la a noastră, dar nu fiindcă ne-a 'ordonat' cineva, ci pentru că aşa e firesc, pentru că acesta este motivul pentru care ne-am făcut dascăli.
Nu să le 'turnăm' în cap nişte cunoştinţe şi atât, ci şi să îi formăm ca oameni, ca viitori adulţi responsabili, pregătiţi pentru meserii care nu există astăzi", a declarat Mirela Tanc. Citând Ghidul Meseriilor viitorului 2022 (INACO), profesoara din Oradea demonstrează că şcoala are în faţă provocările unor meserii noi, precum chirurg de memorie, dezvoltator de energie alternativă, clinician spaţial, jurist în dreptul roboţilor sau în etica geneticii, remodelator organizaţional sau profesor virtual.
Mirela Tanc activează în programe educaţionale privind problemele globale în colaborare cu fostul vicepreşedinte al SUA, Al Gore, fondatorul mişcării Climate Reality, şi cu fostul ministru al Marii Britanii, Tony Blair, fondator al Institute for Global Change.
Profesoara din Oradea derulează activităţi cu şi pentru comunitatea locală sau naţională, prin texte nonliterare, pentru evenimente culturale din oraş pe care le promovează în social media, contribuie la promovarea comunităţii locale la nivel internaţional, printr-un proiect cultural cu muzee din Austria.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
"Sincer, nu m-am gândit că aş aştepta să primesc ceva. Aşa că orice am primit a fost bine primit: aprecieri de la colegi, părinţi, elevi atât ai mei, cât şi din alte ţări, titlul de Cavaler al Ordinului pentru Învăţământ. Ştiu că am deschis mintea multor profesori români prin cursul meu "Noul Normal", dar mi-aş dori să pot ajunge la cât mai mulţi. Asta mi-aş dori să-mi ofere România, resursele materiale pentru a ajunge la cât mai mulţi", a conchis profesoara.
Citește și: VIDEO- Ministerul Educației derulează o campanie pentru combaterea violenței în școli: „Nu sunteți singuri”