Scene dramatice pe aeroportul Luton din Londra. Mii de români nu au mai putut decola spre casă, după ce mai multe zboruri au fost amânate din cauza ninsorii puternice. Pasagerii și-au petrecut ultimele nopți în aeroport și au dormit întinși pe jos. De supărare, un român a făcut un scandal monstru cu angajații aeroportului și și-a rupt pașaportul.
Aglomerație, haos și nervi întinși la maximum. Așa arată de aseară aeroportul Luton din Londra, după ce vremea rea a făcut ca mai multe aeronave să rămână la sol. Cursele din Londra către Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Bacău, Suceava sau București nu au mai putut fi efectuate, iar pasagerii au rămas blocați în aeroport, fără să aibă habar când vor ajunge acasă. Oamenii au dormit pe unde au apucat: în sălile de așteptare, pe jos sau chiar în fața birourilor de informații.
Alții au stat ore întregi în avionul blocat la sol.
Zborurile cu probleme au dat peste cap toate planurile românilor din Marea Britanie
Mai mulți pasageri s-au plâns din cauza zborurilor anulate sau amânate și, în special, de modul în care au fost tratați în avion: „Am fost efectiv ținuți captivi în avionul Wizz Air. Orice ai numi tu 6 ore ținut într-un loc închis, fără mâncare, fără drept la mișcare sau fără toaletă! După 6 ore, pardon, după 7 ore, ne-au lăsat să ieșim din avion.
10 ore mai târziu, cazarea promisă nu a fost oferită, iar programarea zborului, nici atât”.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citește și: Gestul inedit al unui român: și-a rupt pașaportul în aeroport în fața angajaților: „Ani-lumină îți trebuie să ajungi cine sunt eu”
WizzAir le sugerează pasagerilor în cauză să-și caute singuri cazare
Din cauza existenței limitate de cazare, compania aeriană WizzAir nu poate oferi persoanelor care nu se mai pot deplasa acasă garanția că au unde să înnopteze, așa că le recomandă pasagerilor: „să își rezerve singuri cazarea și să evite călătoria la aeroport.
Costul va fi rambursat într-o limită rezonabilă după depunerea unei sesizări cu chitanțele aferente pe website-ul Wizz Air”.
Citește și: VIDEO- Sute de români blocaţi pe aeroporturile din Marea Britanie
Aeroportul din București se află în aceleași condiții
Pe aeroportul din Capitală regăsim același peisaj: călătorii așteaptă, înconjurați de bagaje, de ore întregi un zbor care să îi ducă spre Marea Britanie.
Printre ei, și doi părinți care abia reușesc să îi stăpânească răbdarea celei mici.
„Trebuia să plecăm azi dimineață și s-a anulat zborul. Acum am văzut că aeroportul a fost închis temporar și nu știm dacă vom ajunge”, sunt vorbele unei mame, care reușește cu greu să liniștească agitația copilului ei.
Doar astăzi, pe aeroportul Henri Coandă erau programate 2 curse spre Londra și alte trei sosiri, zboruri ce însă nu au fost operate din cauza condițiilor meteo.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citește și: Zăpada din Anglia anulează zboruri