O româncă trăiește clipe de coșmar după ce Matei, fiul ei în vârstă de 4 ani, s-a stins din viață. Îngenuncheată de durere, femeia încearcă acum să strângă banii necesari pentru a-și aduce copilul acasă, înainte de Crăciun. Matei s-a stins din viață într-un spital din Roma, unde a fost internat mai bine de trei ani. În aceste momente, cea mai mare dorință a româncei este să-și aducă fiul acasă și să-l îngroape creștinește în comuna Forăști, acolo unde locuiesc bunicii materni, notează jurnaliștii de la obiectivdesuceava.ro.
Citește și: Irina a fost găsită fără suflare, la cinci zile de la dispariție. Trupul neînsuflețit al româncei a fost găsit în magazia casei, în Spania Matei a fost diagnosticat încă din primele luni de viață cu o formă rară de cancer. Timp de aproape patru ani, mama băiețelului a încercat tot posibilul să-i salveze viața.
Totul a început cu mult timp în urmă, când femeia a pierdut o fetiță, în vârstă de aproape opt luni.
Și sora lui Matei a primit același diagnostic și s-a stins din viață în Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași. La doar patru luni de la această nenorocire, Mirela a rămas însărcinată cu Matei și a simțit din nou că trăiește. Din păcate, fericirea româncei s-a năruit mult prea repede, micuțul Matei îmbolnăvindu-se la vârsta de doar două luni.
Matei a suferit mai multe intervenții chirurgicale
În ultimii ani, Mirela a locuit în Italia și totul cu ajutorul unor oameni binevoitori care au vrut să-l ajute pe Matei. Băiețelul a suferit mai multe intervenții chirurgicale, printre care și un transplant de măduvă. Din păcate, la scurt timp după transplant boala a recidivat mult mai agresiv.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Mirela a trăit această dramă singură, deoarece tatăl lui Matei nu a fost nici măcar o dată în Italia de-a lungul anilor ca să-și viziteze copilul bolnav. Ba mai mult, a încercat să obțină acces la contul în care oamenii cu suflet mare donau pentru tratamentul băiețelului.
În momentul în care românca s-a săturat de comportamentul bărbatului și a intentat proces de divorț. Individul a acuzat-o că nu-i acceptă program de vizită pentru fiul lor și refuză să-l aducă în țară pentru ca el să-l poată vedea.
Citește și: Povestea bunicii Maria: trăiește cu o pensie de 95 de lei pe lună. „Nu are pe nimeni”
Pe data de 16 ianuarie 2023, Mirela are termen într-unul dintre procesele intentate de către fostul soț, și trebuie să explice instanței de ce nu și-a adus fiul în țară pentru ca tatăl să-l
poată vedea.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Bunicii din Forăști se pregătesc de înmormântarea nepoțelului lor și speră că fiica lor va reuși să reușească să strângă banii necesari pentru transportul sicriului cu trupul neînsuflețit al lui Matei.
Citește și: Pedeapsă dură pentru două românce după ce au fost găsite vinovate de maltratare. Incredibil ce i-au făcut unui bătrân care nu voia să se spele