Rețetă cozonac pufos de Crăciun: Greșeli pe care trebuie să le eviți. Câte ouă se pun, de fapt, în aluat?
Rețetă cozonac pufos de Crăciun. Fiecare gospodină are o rețetă de cozonaci tradiționali, moștenită din familie sau preluată de la prieteni sau cunoștințe. Dacă vrei să încerci o rețetă nouă, noi am venit în ajutorul tău!
Punem laptele cu zahărul la foc și când au dat în clocot dăm vasul deoparte, adaugăm ciocolata ruptă cubuleţe și amestecăm energic până obținem o cremă fină.
O lăsăm să se răcească foarte bine. Este de preferat să o pregătim de seara, să fie perfect rece pentru a doua zi când ne apucăm de cozonaci. Trebuie să fie o cremă densă.
Mod de preparare, frământatul cozonacului
Trecem la frământatul cozonacilor începând prin a cerne făina în vasul în care vom pregăti aluatul.
Peste făină vom adăuga sarea și zahărul, amestecandu-le pe toate.
Laptele îl încălzim puțin (să fie puțin călduț), iar în el vom pune coaja de citrice, esență de vanilie și gălbenușurile.
Le omogenizam pe toate, iar peste ele vom adăuga drojdia. Lichidul obținut îl turnam peste făină și începem frământatul.
La început vom avea un aluat lipicios, care cu timpul prin adăugarea uleiului se va desprinde ușor de mâini și de pereții vasului.
Este foarte important ca uleiul să îl adaugăm trepat. Din cei 90 ml de ulei la frământat folosim doar 70 de ml, restul îl folosim când vom modela cozonacii, ungem blatul de lucru cu el.
Frământarea durează aproximativ 20 de minute. După ce am obținut aluatul dorit, îi dăm forma unei bile și îl lăsăm să se odihnească timp de 10 minute într-un vas acoperit cu folie alimentară.
În aceste 10 minute vom lua două tăvi de cozonac și le vom tapeta cu hârtie de copt.
Luăm aluatul, îl punem pe blatul de lucru uns cu ulei și îl împărțim în patru părți egale.
Fiecare parte o vom întinde sub forma de foaie dreptunghiulară peste care intidem un sfert din crema de ciocolată.
Deasupra presărăm nuci, stafide și rahat. Rulăm foia și o punem deoparte.
Așa vom proceda și cu restul de aluat.
Împletim câte două bucăți și le punem în tăvi. Deasupra stropim cu puțină apă și băgăm tăvile într-o pungă mare de plastic pe care o legăm bine la gură.
Lăsăm cozonacii la dospit în pungă până își dublează volumul, iar după ce au dospit îi ungem cu ou și îi decorăm cu susan.
Coacerea cozonacului:
Îi bagăm la cuptorul preîncălzit la 170 de grade Celsius pentru aproximativ 45-50 de minute.
Aceștia trebuie să fie rumeni și să treacă testul scobitorii. Îi puteți consuma atât calzi cât și reci.