Primarul Mihai Chirica a scăpat de măsura controlului judiciar
Primarul orașului Iași, Mihai Chirica, a fost anunțat de magistrații ieșeni că a scăpat de măsura controlului judiciar.
Mihai Chirica a fost cercetat alături de alte zece persoane, într-un dosar ce face referire la eliberarea unor autorizaţii pentru executarea unor lucrări de construcţii.
Măsura controlului judiciar a fost ridicată și în cazul unui om de afaceri din Iași, dar și în cazul celorlalţi angajaţi ai primăriei ieşene.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
”Oare câţi primari din ţara noastră nu au dosare penale construite pe zvonuri şi lipsă de înţelegere a actului administrativ, aşa cum e cazul meu?! Oare este vreun primar în ţara noastră care să nu aibă dosare penale? Dar, pe de altă parte, câţi primari au avut parte de un asemenea „circ” cu 56 de procurori, poliţişti şi mascaţi?! Şi cine repară tot deficitul de imagine creat Iaşului, Primăriei şi mie personal? De ce este nevoie de un asemenea exerciţiu? Cred că România mai are câţiva paşi importanţi pentru a clădi un sistem de justiţie respectat de statele democratice
ale lumii, în care vinovaţii să plătească, iar actul de justiţie să respecte Constituţia ţării, drepturile omului, fără ingerinţa unor elemente subiective şi fără politică”, a declarat edilul ieşean Mihai Chirica.Mihai Chirica are în continuare calitatea de inculpat, fiind obosit și dezamăgit la ieșirea de la audieri.
Citește și: VIDEO- Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost pus sub control judiciar
”S-a extins cazul din 2020 al domnului Cristin Zamosteanu (om de afaceri ieşean din zona imobiliară- n.r.), Este o problemă legată de urbanism. Este acelaşi blestem care urmăreşte de multă vreme situaţia din Iaşi. Mi s-a adus la cunoştinţă întâi calitatea de suspect, apoi cea de inculpat. Nu am voie să interacţionez cu cei de la Direcţia Urbanism din cadrul primăriei în următoarea perioadă”, a afirmat atunci Mihai Chirica.