Frații Andrew și Tristan Tate au fost arestați preventiv pentru trafic de persoane, viol și constituirea unui grup criminal. În condițiile în care sunt cetățeni americani, cei doi au primit vizita unui oficial al Ambasadei SUA, care i-a întrebat dacă au nevoie de sprijin.
Frații Tate par schimbați față de cum erau cunoscuți public
La scurt timp, aceștia au primit pachete cu haine și mâncare.
Potrivit unor surse din rândul colegilor din arest, aceștia par destul de schimbați față de cum erau cunoscuți public. Aceștia au lăsat impresia unor oameni simpli și sociabili. Atunci când au fost scoși la aer din celulă, au comunicat cu restul arestaților, mai ales că Anul Nou i-a prins închiși. Aceștia și-au făcut urări unii altora.
Cei doi au oferit de mâncare celorlalți arestați
Potrivit surselor, cei doi au oferit altor arestați, care nu au primit nimic de acasă, câteva alimente din pachetele lor.
Andrew și Tristan Tate sunt în arest din 29 decembrie, după perchezițiile făcute de procurorii DIICOT la vila lor din Pipera și la studioul de videochat. Alături de ei au fost arestate Georgiana Naghel și Luana Alexandra Radu.
Citește și: „Ni se spărgeau vasele de sânge” Una dintre victimele lui Andrew Tate rupe tăcerea! Declarații cutremurătoare despre ceea ce făceau cei doi, în realitate
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Acuzațiile sunt o constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol, iar procurorii au adus suficiente motive în instanță pentru ca judecătorii Tribunalului București să decidă arestarea fraților Tate și a celor două românce pentru 30 de zile.
În 2021, „au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane”.
Citește și: Frații Tate au angajat un avocat de renume. Constantin Eugen Vidineac este cel în care milionarii și-au pus speranțele