VIDEO- Un camion a rămas blocat în Pasajul Unirii. Restricții de trafic în zonă
Un nou incident a avut loc joi, 12 ianuarie, în pasajul Unirii din Capitală. O autoutilitară a rămas blocată, anunţă Brigada de Poliție Rutieră a Capitalei.
UPDATE
Mașina din Pasajul Unirii era modificată, fiind cu 40 de cm mai înaltă decât în talon.
”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii Brigăzii Rutiere au constatat faptul că autoutilitara avea efectuate modificări constructive neomologate (suprastructura metalică depăşea dimensiunile vehiculului)”, a transmis Brigada Rutieră.
Conducătorul autoutilitarei a fost sancţionat cu amendă în valoare de 870 de lei, i-a fost reţinut certificatul de înmatriculare şi i-au fost retrase plăcuţele cu numărul de înmatriculare.
Știrea inițială
Din primele informații, autoutilitara a reușit să intre în pasaj, dar s-a oprit la jumătate, pe sensul dinspre bd. Mărășești spre Piața Universității, a transmis Brigada Rutieră.
Traficul rutier a fost blocat pe prima bandă.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
”În Pasajul Unirii, sensul dinspre Bd. Marăsesti catre Piața Universității, o autoutilitară a rămas blocată în interiorul pasajului. La fața locului au fost direcționați polițiști rutieri, pentru asigurarea măsurilor de fluență. Traficul rutier este restricționat pe banda I de circulație. La acest moment se desfasoara activitati in vederea scoaterii autoutilitarei din Pasajul Unirii”, a transmis Brigada Rutieră.
În zonă s-a creat o coloană de mașini, iar autoritățile au intervenit pentru scoaterea autoutilitarei din Pasajul Unirii.
Citește și: Caz de agresiune în Dolj: un bărbat și-a lovit fosta iubită, dar și pe tânărul cu care aceasta se afla
Până la acest moment nu există informații că în urma incidentului ar fi victime.
Pasajul Unirii a fost redeschis la începutul lui septembrie 2022, după o investiţie de 12 milioane de euro.
Citește și: Depuneri de polei în Moldova și în nord-estul Munteniei: Ce spun meteorologii?
La finalul lunii trecute, un autocar cu turiști greci a fost avariat după ce s-a ciocnit de limitatorul de înălțime care era construit la intrarea în pasaj. În urma incidentului, un bărbat și-a pierdut viața, iar alte 21 persoane au fost rănite.
Ulterior, familiile unora dintre cei aflaţi în autocar au anunţat că vor cere despăgubiri.