Iarna pare să își facă simțită prezența în ultima parte a lunii ianuarie, iar directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie a anunțat că urmează zile autentice de iarnă.

Citește și: Alertă meteo de vreme rea. Unde va fi lapoviță, viscol, dar și ninsoare?

”Cel puțin în această săptămână, vremea se va apropia de normalul termic al perioadei din calendar și vorbim în special, mai ales astăzi, de valori mai ridicate în partea de vest, nord-vest a țării, acolo unde maximele vor atinge 9-10°C.

De altfel, la această oră, pentru o bună parte din vest, nord-vest, înregistrăm 7-8°C, în timp ce în regiunile extracarpatice vorbim de valori doar în jurul a 5-6°C. O apropiată de normal.

Răcirea se va resimți în mare parte a țării

De mâine, răcirea se va resimți și în partea de vest, nord-vest, maximele la scara întregii țări se vor situa între 0-6°C, cel mult 12°C în Capitală, iar de la mijlocul săptămânii consemnăm și precipitații, mai ales în partea de sud, sud-est, mixte, lapoviță și ninsori, în timp ce în restul țării vorbim de precipitații predominant sub formă de ninsoare. Iată, așadar, că ultimele zile din cea mai rece lună a anului par a fi zile autentice de iarnă.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024- antena3.ro

Citeste si: LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024| A doua zi de alegeri în diaspora. 40.000 de alegători au votat până sâmbătă ora 3:00- wowbiz.ro

Citește și: Avertizare meteo: Cod galben de ploi, ninsori şi viscol în 12 judeţe

Din punctul de vedere al cantităților de precipitații, vorbim de cantități deficitare în depresiunile extracarpatice, în timp ce în vest, nord-vest, cantitățile vor fi peste norme, iar această tendință privind semnalul unor valori de temperaturi în medie peste normal, pare a fi de interes și pentru săptămâna 6-13 februarie.

Este posibil ca ninsorile să apară și în Capitală

Este posibil ca și în Capitală să avem ninsori, începând de joi noaptea, când aria precipitațiilor se va extinde în bună parte din țară și vineri să vorbim, și în Capitală, de precipitații, la început sub formă de ploaie și lapoviță și treptat să se transforme în ninsoare”, a explicat Elena Mateescu în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Citește și: VIDEO- COD ROȘU de viscol în România. Vezi HARTA cu zonele avertizate de ANM


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si