În urma agresiunii dintre Viorel Șeicaru și Ghiorghe Ghiorghe, acesta, tatăl uneia dintre victimele decedate, a ajuns la spital.

"Polițistul Șeicaru se află sub control judiciar și se va depune o altă plângere pentru loviri și alte violențe și riscă la termenul viitor sau mai devreme, să fie din nou arestat.", a declarat avocatul Adrian Cuculis.

Doi dintre polițiști și-au cunoscut deja faptele

Viorel Șeicaru, unul dintre polițiștii Secției 16 din București acuzați de tortură, după ce împreună cu alți colegi au sechestrat și bătut doi tineri, este lider de sindicat.

Citește și: VIDEO-Victimele care au depus plângere împotriva polițiștilor au murit

Acesta lucrează de 20 de ani în Poliție, iar în ultimii ani a fost angajat la Secția 16 și este lider de sindicat în SNAP-Sindicatul Național al Agenților de Poliție din România, fiind vicepreședinte. A participat la aproape toate protestele organizate în fața Ministerului de Interne.

Acesta se numără printre cei nouă angajați care sunt acuzați că au torturat doi tineri în toamna anului trecut.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: Mașina viceprimarului din municipiului Timișoara, Cosmin Tabără, a fost vandalizată. Ce mesaj a găsit acesta pe mașină

 

Care au fost declarațiile uneia dintre victime

„Prietenul meu le-a spus de mască, de ce nu poartă mască, după care un polițist în vârstă a adresat injurii. Și eu am adresat. Am fost pus la pământ, mi-au pus cătușele, m-au băgat în mașină, mi-a pulverizat spray paralizant și mi-au închis ușile.

Citește și: Dâmbovița: Polițiștii au emis trei ordine de protecție în trei zile, în cazuri de violență domestică. A fost implicat și un copil

După care m-au dus pe câmp. În drum spre câmp eu întrebam unde mă duc, pentru că nu m-au legitimat. Am ajuns pe câmp, am fost dat jos din mașină cu cătușele. Mi s-au dat doi pumni în coaste în partea dreaptă, după care am fost pus la pământ, cu fața în jos, m-au întors cu fața în sus, m-au bătut cu bastoanele”, a povestit una dintre victime.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citește și: Noi detalii în cazul preotului Mirel Constantin, cel care își făcea plăcerile în fața unui liceu. Cum atrăgea slujitorul lui Dumnezeu copii?

Alte dovezi împotriva comportamentului acestuia

„Imaginile nu fac altceva decât să vorbească despre comportamentul acestui individ. Un om foarte violent, foarte agresiv, îmi pare rău că nici nu pot să spun că e coleg cu mine, pot să spun că are atitudinea unui derbedeu din stradă. Punct. Am avut o reacție, eu am fost amenințat pe diverse canale să îmi văd de treaba mea”, a declarat Florin Vîlnei, președintele Federației Naționale a Polițiștilor Sed Lex.


Drept la replică cu privire la incidentul din fața Tribunalului

"La data de 30.01.2023, domnul Ghiorghe Ghiorghe, nu a fost agresat așa cum susține, fiind afirmații nereale din partea acestuia, pentru a capta presa și opinia publică, in scopul revocării măsurii dispune pentru domnul Șeicaru Viorel Constantin.

Vă solicităm prezentarea dreptului la replică in termenul legal si cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, urmând să ne rezervăm dreptul de a utiliza toate instrumentele juridice cu privire la vehicularea in spațiul public de date sau informații nereale, de natura a afecta reputația si viața privat.",  a adăugat avocatul Nicoleta Gherman. 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si