Georgeta, fost fotomodel, a ispășit deja pedeapsa aplicată în primă instanță pentru „exces din culpă pentru legitimă apărare”, iar acum se află din nou în libertate. Cu toate acestea, românca în vârstă de 47 de ani încă se așteaptă o luptă în apelul procesului pentru uciderea columbiene Sandra, care a avut loc în apogeul unui dispute între vecini, pe data de 3 februarie 2021.
Citește și: Caz șocant în Sibiu! Un om al străzii a fost răpit după ce a câștigat o sumă mare de bani din jocuri de noroc Parchetul Catania din Italia a contestat sentința, acuzând-o pe Georgeta de omor voluntar calificat, în ciuda faptului că acuzația a căzut în primă instanță. Potrivit celor reconstituite în verdictul primei instanțe, românca în vârstă de 47 de ani s-ar fi apărat împotriva unui atac asupra locuinței sale a Sandrei, care a sosit în apartamentul ei împreună cu fratele.
În timpul altercației, a sunat la poliție, iar cu toate acestea românca a înjunghiat victima cu un cuțit, de aici și „excesul din culpă pentru legitimă apărare” pentru care a fost condamnată la închisoare.
Avocații apărării: „S-a apărat pur și simplu temându-se pentru viața ei”
Fostul model a fost arestată de oamenii legii și dusă la închisoarea Agrigento, acolo unde a ispășit peste un an în arest preventiv.
Între timp, procesul prescurtat s-a încheiat cu înlăturarea acuzației de omor și eliberarea imediată. Apelul se va judeca în data de 14 februarie.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citește și: Durere fără margini într-o familie de români din Italia! Mama a fost găsită fără suflare în cadă, de cei doi copii
În timp ce acuzarea solicită redeschiderea procesul în cazul Georgetei, avocații apărării, au făcut apel la magistrați să ceară achitarea integrală a acesteia, deoarece femeia „s-a apărat pur și simplu temându-se pentru viața ei ”. Apărarea a mai cerut judecătorilor în apel o confruntare, în sala de judecată, între româncă și martor, adică fratele victimei.
Citește și: Un român, beat la volan, a făcut prăpăd pe o stradă din Italia. Tatăl unei fetițe de 6 ani a decedat pe loc