Doi părinți din Constanța trec prin clipe de coșmar după ce fiul lor a murit mult prea devreme. Tânărul navigator s-a stins din viață, subit. Potrivit unui prieten, Gabriel a plecat recent în voiaj, îmbarcându-se în Africa. A doua zi, ar fi făcut un stop-cardio respirator.

Citește și: Moarte fulgerătoare pentru o jurnalistă, din România, la doar 32 de ani. Mesajul cutremurător al tinerei: „De ce eu, tocmai eu? Ce am făcut să merit asta? Cu ce am greșit?”

„Dumnezeu să te ierte dragă prieten. Cei care doresc să își ia rămas bun, trupul neînsuflețit al lui Vasile Gabriel Mădălin este depus la biserica: Intrarea Maicii Domnului în Biserica, strada Dinu Lipatti nr 2, din cartierul Compozitorilor din Constanța”, a transmis prietenul lui Gabriel.

Înmormântarea tânărului va avea loc luni, 6 februarie, începând cu orele 13:00.

Apropiații familiei au transmis mesaje de condoleanțe după moartea lui Gabriel

Vestea morții lui Gabriel a venit ca un trăsnet pentru familie și prieteni, mai ales că în ultima perioadă se înmulțesc cazurile tinerilor care își pierd viața, în mod subit. Cei care l-au cunoscut și apreciat pe Gabriel au transmis mesaje de condoleanțe.

Citește și: Un astrolog renumit, din România, a murit. Mădălina Manole avea 38 de ani

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

„Odihnă veșnică și luminată! Sincere condoleanțe familiei îndurerate!”

„Condoleanțe! Prea tânăr și frumos”

„Dumnezeu să-l ierte, așa tânăr. Condoleanțe familiei”

Citește și: Un interlop celebru a murit, într-un spital din Capitală, după ce a fost adus cu elicopterul

„Dumnezeu să-l ierte …. Nu vreau să critic sau ceva dar prea multe persoane, în special tineri, mor subit în urma vaccinării. Sper să nu fi fost acesta motivul și în cazul lui … păcat”

„Condoleanțe… tot mai mulți tineri ne părăsesc mult prea devreme… Dumnezeu să aibă grijă de el!”

Citește și: Un bărbat a murit în ultima lui zi de muncă. Colegii acestuia l-au văzut cum a căzut pe masă, fără a mai putea face ceva


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si