Judecătoria Gherla a hotărât eliberarea condiţionată a lui Carmen Bejan, care s-a căsătorit în timp ce se afla în detenție şi acum poartă numele de Carmen Şatran. Până în la momentul actual, femeia a executat 13 ani din pedeapsa de aproape 20 de ani de închisoare primită pentru crima sângeroasă pe care a comis-o în luna iulie a anului 2009, într-un cămin al Universităţii de Medicină din Timişoara.
Citește și: Incredibil! Cum a ajuns un tânăr din Arad să vândă un ou cu 150 de lei
"Admite propunerea formulată de Comisia de liberare condiţionată şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a persoanei private de libertate SATRAN CARMEN, condamnat la pedeapsa de 19 ani şi 8 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 144/2014 a Tribunalului Arad, pe data rămânerii definitive a sentinţei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care, suma de 340 lei reprezentând onorar pentru avocatul din oficiu, avocat Bozeşan Maria se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei, Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare", a fost decizia definitivă a magistrațiilor.
Cum a fost comisă crima care a șocat o țară întreagă
În vara anului 2009, Carmen Bejan l-a ucis şi tranşat pe Trifu Schrott, un bărbat cu care urma să întreţină relaţii sexuale, în schimbul unei sume de bani, într-un cămin studenţesc al Facultăţii de Medicină din Timişoara.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citește și: Caz șocant într-o comună din România! Primarul îi înjură pe localnici ca la ușa cortului
La acea vreme, Bejan a fost ajutată de iubitul ei de atunci, Sergiu Florea.
Cei doi au cumpărat împreună un geamantan în care au băgat trupul bărbatului ucis şi urma să îl arunce. Geamantanul a fost pus în portbagajul unei maşini cu care urma să fie transportat, acolo fiind găsit de oamenii legii.
Citește și: Hoții au jefuit o primărie și au fugit cu seiful instituției