Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Marian Ţaga, la data faptelor primar al comunei Vedea, judeţul Giurgiu, pentru folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, şi fals intelectual, Cristina Daniela Tudor, la data faptelor director al Școlii Gimnaziale ”Apostol Arsache”, pentru complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, şi fals intelectual, Alexandru

Şerban, la data faptelor viceprimar al comunei Vedea, judeţul Giurgiu, pentru complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, şi fals intelectual, Stelian Coardă, la data faptelor angajat al primăriei comunei Vedea, judeţul Giurgiu, pentru complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, şi fals intelectual.

Ce au anunțat autoritățile

Totodată, a fost deferită justiţiei S.C.Hofner Com S.R.L., pentru complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, şi complicitate la fals intelectual.

Citește și: Comisar şef de poliţie în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, reţinut pentru comiterea a două infracţiuni de trafic de influenţă

DNA arată, într-un comunicat de presă transmis vineri, că, în 2019, Şcoala Gimnazială ”Apostol Arsache” din comuna Vedea, judeţul Giurgiu, condusă de Cristina Daniela Tudor, s-a calificat în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene (”SCOP – Şcoală, Comunitate, Oportunitate, Participare”) prin care elevii acesteia urmau să beneficieze de o tabără de şapte zile în stațiunea Rânca, judeţul Gorj, activitate care, din cauza pandemiei de Covid-19, a fost amânată până în anul 2021.

marian țaga

Primarul din VEDEA - Marian Țaga.

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Frații Tate rămân în spatele gratiilor. Tribunalul București a decis soarta celor doi

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

”Concret, tabăra a fost organizată de SC Hofner Com S.R.L, în perioada 05-11.07.2021, pentru 45 de elevi şi cinci însoțitori, conducătorul grupului fiind directorul Şcolii Gimnaziale «Apostol Arsache», Tudor Daniela Cristina. În momentul în care grupul de copii şi profesori a ajuns la pensiune, elevii ar fi fost anunţaţi că vor sta de fapt doar patru nopţi din totalul celor şase (conform contractului). La data de 09.07.2021, după plecarea copiilor din tabără, la pensiunea respectivă s-ar fi cazat, până în data de 11.07.2021, inculpatul Ţaga Marian împreună cu mai multe persoane (rude şi prieteni), fără însă ca vreuna dintre acestea să achite vreo sumă de bani pentru cazare şi masă, aceste servicii fiind acoperite din fondurile nerambursabile destinate elevilor”, afirmă procurorii.

De asemenea, în perioada 5-9 iulie 2021, la pensiune s-ar fi cazat alte cinci persoane, invitate de Daniela Cristina Tudor, costurile cu cazarea şi masa fiind acoperite tot din fondurile nerambursabile destinate elevilor.

Citește și: Angajatul unei primării din Constanța fost reținut după ce ar fi folosit banii instituției pentru plăți nelegale

Ulterior, în 12 iulie 2021, edilul de atunci, Marian Ţaga, împreună cu ceilalţi inculpaţi, persoane fizice, ar fi aprobat un proces-verbal de recepţie servicii de organizare tabără de vară, în care ar fi atestat în mod nereal că acea activitate s-ar fi desfășurat conform condițiilor în baza cărora au fost obținute fondurile europene. Înscrisul respectiv şi alte documente ar fi fost depuse de SC Hofner Com S.R.L la Ministerul Investițiilor şi Proiectelor Europene care a decontat suma de 53.298 lei, aferentă organizării taberei.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citește și: Trei bărbați au reușit să păcălească sute de persoane din Cluj-Napoca. Oamenii au cumpărat apartamente în blocuri fantomă

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene s-a constituit parte civilă cu suma menţionată.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si