Un tânăr de 25 de ani din județul Arad, suspectat de contrabandă cu țigări, a intrat cu mașina într-o autospecială de Poliţie aflată în misiune. În urma accidentului un pasager din autoturism a fost rănit, dar a vrut să fugă, iar polițiștii au tras un foc de armă în aer pentru a-l opri. În mașina celor doi s-au găsit 50.000 de pachete cu țigări.

Citește și: O femeie și patru copii au murit într-o barcă gonflabilă, în largul insulei Leros. Ei voiau să ajungă în Europa

„În seara de 30 martie a.c., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ, au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziție, la domiciliile mai multor persoane din localitățile Hălmagiu şi Vârfurile, bănuite de contrabandă cu ţigarete. În cadrul acestor activități, un tânăr, de 25 de ani, din Hălmagiu, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 79/A, între Joia Mare şi Buteni, a intrat în coliziune cu o autospecială de poliție, aflată în misiune”, a transmis, vineri, IPJ Arad.

Ce au anunțat autoritățile

Sursa citată a precizat că, în urma evenimentului, a fost rănit un tânăr de 22 de ani, pasager în autoturism, care a încercat să fugă de la locul evenimentului.

Citește și: Țigări de contrabandă, în valoare de milioane de euro, au fost găsite ascunse printre portocale

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

„Acesta a fost imobilizat, fiind executat un foc în plan vertical (de avertisment). Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre şoferi nu consumase alcool”, a mai transmis Poliția.

În autoturism au fost descoperite 50.000

de ţigarete (2.500 de pachete), netimbrate, susceptibile a proveni din contrabandă, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Gurahonţ, cu propunere de arestare preventivă.

Citește și: Fumatul va fi interzis în această țară. Ce prevede noua lege și de când va intra în vigoare

Vineri dimineață, au fost făcute șapte percheziții în localităţile Hălmagiu şi Vârfurile, la alte persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie luate măsurile legale.

Citește și: Cum a murit Al Capone, cel mai faimos gangster din istorie


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si