Cadavrul unui bărbat a fost găsit în râul Bega
Trupul fără viață al unui bărbat în vârstă de 76 de ani a fost descoperit, sâmbătă, în râul Bega, Timișoara. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
Pompierii de la ISU Timiș au sosit la fața locului pentru a scoate trupul bărbatului din apă. Medicii n-au mai putut face nimic în cazul lui, doar să confirme decesul.
”În cursul acestei dimineţi, 1 aprilie 2023, poliţiştii Secţiei 2 Urbane Timişoara au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că, în zona bulevardului Vasile Pârvan din municipiul Timişoara, în râul Bega se află trupul unui bărbat, posibil decedat.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Chiar dacă trupul bărbatului nu prezenta urme de violență, cei de la IPJ Timiș au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru a afla în ce condiții a murit bărbatul.
Un bărbat de 50 de ani, din comuna Găujani, a fost găsit mort, într-o baltă, după ce ar fi amenințat că se sinucide.
Un membru al familiei l-a descoperit și a alertat autoritățile, însă bărbatul de 50 de ani nu a mai putut fi salvat, fiind constatat decesul. Bărbatul ar fi plecat de acasă cu intenția de a-și pune capăt zilelor. Cadavrul a fost a transporat la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu pentru efectuarea necropsiei.