Băiatul în vârstă de 12 ani a mers la mormântul bunicului său pentru a aprinde o candelă. Când s-a apropiat de marginea unei gropi pentru a arunca lumânările consumate copilul a alunecat într-o clipă de neatenție și din păcate a căzut.

Copilul a reușit să iasă singur

Întreaga întâmplare a avut loc în cimitirul din Mioveni, județul Argeș, care în această perioadă se află în extindere.

Copilul a reușit să se apuce de o creangă și a stat în groapa în care a căzut până când au ajuns doi polițiști care l-au scos de acolo.

Copilul a stat în grija polițiștilor până când părinții lui au ajuns pentru a-l lua.

Citește și: EXCLUSIV: Un fermier român stabilit în Noua Zeelandă și-a creat o fermă de peste 200 hectare/ ”Pentru mine, România este ca și părinții mei”

Alexia, adolescenta de 15 ani cu braţele replantate, şi-a trecut "îngerul" pe certificatul de "renaştere": „Ești simbolul triumfului vieţii"

Alexia, tânăra în vârstă de 15 ani ale cărei brațe au fost replantate după un grav accident rutier, a făcut un gest emoționant pentru medicul care i-a oferit o nouă şansă în viaţă. Adolescenta și-a scos certificatul de „renaștere”.

Adolescenta în vârstă de 15 ani și-a scos un certificat de "renaştere" şi a trecut-o pe medicul Sidonia Susanu, cea care i-a oferit a doua șansă la viață, drept părintele său. 

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

"Mulțumesc frumos, Alexia, pentru surpriza extraordinară și bucuria cu care mi-ai umplut sufletul! Este o mare onoare pe care ne-ai oferit-o, alegându-ne să fim 'părinții renașterii tale'! Tu, dragă mea copila, ești simbolul triumfului vieții și a binelui! La început de Săptămâna a patimilor, în așteptarea Învierii Domnului, va urez tuturor, dragi prieteni, că binele să biruiască întotdeauna în viață voastră",   a fost mesajul medicului Sidonia Susanu, cea care a coordonat intervenţia chirurgicală extrem de complexă şi de riscantă.

Citește și: VIDEO- Adepții unei secte au fost găsiți morți, după ce au ținut post negru ca să-l întâlnească pe Iisus: „Cetățenii mor de foame pentru a-l întâlni pe Iisus”

În mod miraculos, Alexiei i-au fost replantate ambele brațe

Alexia şi-a pierdut ambele braţe într-un accident rutier teribil care avut loc în Paşcani. Adolescenta, care făcea parte din ansamblu folcloric, mergea împreună cu colegii ei spre un spectacol când autocarul în care se aflau s-a răsturnat la intrarea în Paşcani.

În urma accidentului, tânăra a avut ambele braţe amputate. Eric, fratele ei, mai mare cu un an, a fost primul ei "înger". Acesta a fost cel care a găsit braţele fetei şi le-a predat imediat medicilor care au ajuns la faţa locului. După ce a ajuns la camera de gardă, Alexia a fost preluată de medicul Sidonia Susanu de la Spitalul de Copii din Iaşi. După o operaţie maraton, medicul chirurg, împreună cu o întreagă echipă de specialişti, a reuşit imposibilul: i-a replantat adolescentei ambele braţe, cu toatate că procedurile medicale recomandă ca în caz de dublă amputare să fie

reataşat un singur membru din pricina complicaţiilor care ar putea să apară.

Adolescentă în vârstă de 15 ani a fost externată la finalul anului trecut şi a făcut Revelionul acasă, alături de familie şi prieteni. Cu toate acestea, Alexia va fi nevoită să facă două şedinţe de kinetoterapie pe zi, iar peste un an îşi va folosi braţele ca înainte de accident, transmit medicii.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citește și: O româncă a aflat că mai are doar trei luni de trăit, deși nu avea niciun simptom. Diagnosticul este unul crunt: „Șocul a fost foarte mare”

Citește și: Sfârșit tragic pentru un fotbalist: A murit după ce și-a dat foc în fața secției de Poliție


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si