FOTO: În Norvegia s-a deschis ”cel mai lung tunel pentru bicicliști din lume”
Un tunel pentru bicicliști și pietoni, lung de trei kilometri, a fost săpat la baza muntelui Lovstakken.
Există multe moduri de a explora cei șapte munți care înconjoară pitorescul oraș Bergen, aflat în patrimoniul mondial UNESCO, pe coasta de vest a Norvegiei, împânzită de fiorduri. Cel mai nou, însă, ar putea fi cel care bate recordurile, având trei kilometri scrie CNN.
Fyllingsdalstunnelen, așa cum este cunoscut, a fost inaugurat pe 15 aprilie, după patru ani de construcție care a început în februarie 2019.
"Noi, norvegienii, suntem de obicei oameni modești", a declarat pentru CNN Camilla Einarsen Heggernes, o purtătoare de cuvânt a companiei feroviare Bybanen Utbygging, "dar în acest caz am spune că tunelul este 100% de ultimă generație".
Este nevoie de mai puțin de 10 minute pentru a străbate tunelul cu bicicleta și de aproximativ 40 dacă te plimbi pe jos. Pentru a nu fi monoton, în tunelul fără ferestre există o varietate de instalații de artă pe tot parcursul acestuia, precum și diferite culori și lumini pentru a-i ajuta pe cei care îl utilizează să se deplaseze.
În punctul central se află o instalație de tip "cadran solar"- unde cu siguranță soarele nu va străluci niciodată- care arată ora din zi, contribuind din nou la orientarea vizitatorilor și, de asemenea, la întreruperea liniei de vizibilitate, care altfel ar fi lungă. În rest, tunelul este perfect drept, cu excepția unor curburi ușoare la intrare și la ieșire.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Dacă vă întrebați cum de bicicliștii și pietonii pot folosi același spațiu, există două benzi în tunel: o pistă de biciclete cu o lățime de 3,5 metri și o bandă de 2,5 metri pentru pietoni și alergători. "Am așezat o pardoseală din cauciuc albastru în tot tunelul, asemănătoare unei piste de atletism, explică Einarsen Heggernes. "Acest lucru îl face mai plăcut de utilizat decât dacă s-ar merge doar pe asfalt", a mai adăugat aceasta.
Noul tunel a apărut ca un produs secundar al celei de-a doua linii de tramvai Bybanen din Bergen, care a fost inaugurată în noiembrie 2022. Linia de tramvai care traversează muntele a necesitat un tunel de evacuare paralel, așa că dezvoltatorii au decis să facă noul tunel multifuncțional. Bergen este al doilea oraș ca mărime din Norvegia, iar orașul portuar este legat de Oslo, capitala norvegiană, prin linia de cale ferată Bergensbanen de 496 de kilometri. Această călătorie feroviară impresionantă traversează cel mai mare platou montan înalt din Europa, Hardangervidda, iar priveliștile sale acoperite de zăpadă au fost fundalul scenelor de luptă din continuarea filmului "Războiul Stelelor", "Imperiul contraatacă".
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citește și: Un biciclist de 77 de ani a fost lovit de o ambulanță aflată în misiune
În timp ce Fyllingsdalstunnelen se prezintă ca fiind cel mai lung tunel pentru bicicliști din lume construit special pentru acest scop, motivul pentru care se face această precizare este tunelul Snoqualmie, lung de 3,6 kilometri, din Washington, la est de Seattle. Acest fost tunel feroviar este acum un pasaj pentru bicicliști, alergători și pietoni și face parte din traseul de 250 de mile Palouse to Cascades State Park Trail.
Șase orașe europene au fost incluse în recenta listă a CNN Travel cu 10 dintre cele mai prietenoase orașe din lume pentru bicicliști.