În urma unei curse inconștiente conduse de doi adolescenți în vârstă de 14 și 17 ani, un bebeluș s-a stins din viață, iar trei pasageri au fost răniți grav într-un accident rutier petrecut pe o șosea din Chicago, SUA. Cu toate că sunt responsabili de tragedie, cei doi tineri nu vor fi pedepsiți corespunzător. Cei doi minoro vor fi acuzați doar de furtul mașinii și pentru că au condus fără permis.

Pe data de 16 aprilie 2023, băieții au furat un Hyundai și au condus cu viteză maximă. Într-o intersecție, mașina lor s-a izbit de o camionetă care circula regulamentar, relatează jurnaliștii de la Mirror.

Citește și: O mamă îndoliată a câștigat în instanță 96 milioane dolari după un accident mortal pe autostradă

O femeie de 34 de ani și trei copii cu vârstele de 15 ani, 7 ani și 6 luni se aflau în camionetă în momentul impactului. Din nefericire, copilul de 6 luni, Cristian Uvidia, a murit în urma accidentului, în timp ce mama și cele două surori au fost tratate la Spitalul Stroger conform poliției.

În acel moment, viețile noastre au fost  distruse  pentru totdeauna. D ragul  nostru băiat Cristian, sau cum îi spunem noi acasă „Cristiansito”... viața  i- a fost  luată  la doar șase luni.Ne

va lipsi zâmbetul lui dulce, deoarece a fost o bucurie pentru toți cei pe care i-a întâlnit”, a declarat un membru al familiei.

Familia băiețelului este îngenuncheată de durere

Băiețelul s-a stins din viață  „după ce a suferit o hemoragie cerebrală în urma accidentului de mașină”.   Un purtător de cuvânt al poliției din Chicago a transmis pentru jurnaliștii de la New York Post că nu au mai fost aduse acuzații împotriva celor doi băieți.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Citește și: Un copil de cinci ani a murit, după ce i s-a făcut rău la școală. Profesorii au crezut că se preface, neacordându-i primul ajutor

Plimbarea voastră, de câteva minute, ne-a ruinat viața complet”, a declarat mama bebelușului. Alți doi adolescenți s-ar fi aflat în interiorul mașinii furate, însă nu au fost acuzați.

Un localnic a surprins accidentul prin intermediul unei camere de supraveghere. În înregistrare, se observă cum mașina în care se aflau mama și copiii a fost lovită puternic de un Hyundai condus de adolescenți. Mașina în care se afla copilul de 6 luni a ieșit de pe carosabil și s-a oprit într-un copac. Familia lui Cristian a afirmat că micuțul a împlinit șase luni chiar cu o zi înainte de tragicul eveniment.

Citeste si: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Momentul tragic în care o tânără influenceriță de 24 de ani și-a pierdut viața sub privirile îngrozite ale prietenei sale- radioimpuls.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citește și: Doi români au fost prinși la New York după ce au vrut să schimbe aur fals în bani reali. Aceștia ar face parte dintr-o rețea de escrocherie


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si