Ambulanța se afla în misiune, fiind transportați trei pacienți, iar în autoturismul implicat în accident se afla o femeie gravidă.

O ambulanță cu pacienți a fost implicată într-un accident rutier în județul Vâlcea

”Accident rutier produs pe raza comunei Francesti, între o ambulantţă pentru transport cu 4 persoane (3 pacienţi dializati plus sofer) şi un autoturism cu două persoane, dintre care o gravid”,

a transmis, joi, ISU Vâlcea.

Citește și: Accident rutier grav pe E 85, în zona localității Pătrăuți. O persoană a decedat, iar o alta a fost transportată la spital

La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje de poliție, pompieri, mai multe echipaje medicale, atât de la SMURD, cât şi de la SAJ. 

Cinci persoane au fost transportate la spital

”Astăzi, în jurul orei 17:00,  Poliţia oraşului Băbeni a fost sesizată cu privire la faptul că s-ar fi produs un eveniment rutier soldat cu rănirea mai multor persoane. Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că, o ambulanţă pentru transport persoane, în timp ce transporta trei pacienţi,  în localitatea Frânceşti, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani”,

a transmis Poliţia Vâlcea. 

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Cum a devenit un român spaima Californiei. Andrei a ajuns să controleze mii de conturi din care a furat toți banii- antena3.ro

Citeste si: Vitamina D e cea care stabilește legăturile în complicatul sistem imunitar. Ce înseamnă doza „de atac”- wowbiz.ro

Citește și: UPDATE: Un accident rutier urmat de un incendiu a avut loc în județul Alba. Conducătorul autoturismului implicat în accident a decedat

”Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au mai precizat poliţiştii. 

Citește și: Accident rutier în județul Giurgiu. Două mașini s-au ciocnit


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si