Catinca practică volei de mai bine de un an. A încercat mai multe tipuri de sport până și-a dat seama că acesta i se potrivește. Acum eleva se împarte între școală și antrenamente. 

Citește și: Tatăl celui mai bogat fotbalist din lume are harem cu 40 de femei și saună din aur masiv

Sportul îi ajută pe copii să se dezvolte sănătos

Catinca: ”Mi s-a părut că este un sport care o să mă ajute în viitor, și să devin o studentă mai bună, și să fac și eu sport.”

Sportul îi ajută pe copii să se dezvolte armonios, iar părinții au înțeles că o astfel de activitate extrașcolară este foarte benefică.

Părinte: ”Antrenorul, cel puțin antrenorul copilului meu, îi provoacă foarte mult pe copii să dea tot ce e mai bun din ei și cam asta face cu toți cei care sunt aici. Dacă ne uităm sunt vreo 30-40 de copii care fac ceva mai bun pentru viața lor, lăsând gadget-urile la o parte și joaca din spatele blocului care nu e tot timpul utilă.”

Sute de copii au făcut mișcare în comuna Florești

Au fost sute de copii care au făcut mișcare zilele trecute în comuna Florești. Aici, a fost organizat un adevărat festival al sportului.

De la cei mai mici, până la cei mai mari, aceștia au testat toate sporturile care se pot practica în cea mai mare comună din România.

Citește și: Ce activități au pregătit autoritățile române de Ziua Europei

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Bogdan Pivariu, primar comuna Florești: ”A treia ediție a ”Moving Florești” în care am adunat 10 asociații sportive care activează în comună și peste 1.400 de sportivi. Am încurajat sportul cum o făceam în continuare, încercăm să aducem cât mai aproape activitățile asociațiilor sportive tocmai pentru a oferi o gamă cât mai variată copiilor în a-și alege sportul pe care să-l practice.”

Astfel de la karate, baschet, voleti, fotbal și până la echitație, copiii au avut de unde alege. 

”Eu m-am dat cu căluțul. (n.r. Mi-a plăcut) foarte mult.”

”Pe cal a fost foarte frumos să știți.”

Copiii au fost extrem de încântați de această activitate și mulți părinți au decis deja să-i înscrie la cursurile de echitație.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Carla: ”Am făcut sport fără mâini pe cal.”

Specialiștii spun că sportul ar trebui început încă de la vârste fragede, iar părinții ar trebui să decidă împreună cu copiii ce fel de activități sportive să practice, astfel încât să meargă cu

plăcere la antrenamente.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si