A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Tradiții și obiceiuri! Ce nu se face în această zi?
A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul. În fiecare an, la data de 25 mai, Biserica Ortodoxă prăznuiește cea de-a treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul
A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul se sărbătorește anual la data de 25 mai. Sărbătoarea are o semnificație aparte.
Potrivit Sfintei Scripturi, Irod, în timp ce se afla la un ospăț prilejuit cu ocazia zilei sale de naștere, a poruncit tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei.
Deoarece se temeau că Sfântul Ioan ar putea învia dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap, Irod a poruncit ca acestea să fie îngropate separat.
Trupul Sfântului Ioan Botezătorul a fost îngropat în Sevastia și capul a fost îngropat de Irodiada în curtea sa.
Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost îngropat în curte până în vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena, când cu ajutorul a doi monahi, a ajuns la Emesa, în Siria, la un olar.
Tradiția spune că pe vremea crizei iconoclastice, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane și a fost adus apoi la Constantinopol de către Sfântul Ignatie (860).
Aceasta a fost cea de-a treia aflare a capului Sfântului Ioan.
Tradiții și obiceiuri! Ce nu se face în această zi?
În această zi, creștinilor le este interzis să muncească sau să facă curat prin gospodării.
Conform tradiției, pe 25 mai 2023 nu se taie nimic cu ajutorul cuțitului, totul trebuie rupt cu mâna.
De asemenea, credincioșii nu trebuie să consume fructe și legume de culoare roșie, nu vor bea vin roșu sau alte băuturi de această culoare.
„Sfinte Ioane, Sfinte Botezătorule, tu ai fost chemat de Dumnezeu, încă înainte de a te naște, să-i pregătești pe oameni pentru venirea Fiului Său, iar mulțimile atrase de faima sfințeniei tale și de puterea Duhului Sfânt, ca cel al profetului Ilie, primeau botezul pocăinței în semn de convertire la Dumnezeu.
Tatăl ceresc ți-a destăinuit pe Fiul Său, când a voit să fie botezat de tine și tu l-ai făcut cunoscut ucenicilor tăi, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Această chemare atât de mare, pe care Însuși Mântuitorul nostru a recunoscut-o, când
a spus că nu s-a născut un om mai mare decât tine, nu te-a făcut mândru, ci ți-a dat cea mai adâncă smerenie, pe care ai exprimat-o cu aceste cuvinte: „Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei. Și El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez!”
Tu ai voit să-ți jertfești viața pentru a apăra sfințenia căsătoriei, înfruntându-l pe regele Irod, care trăia nelegitim cu soția fratelui său. Te rugăm mijlocește-ne la Dumnezeu o sinceră convertire și o iubire puternică față de El, ca să-L urmăm tot timpul vieții noastre, iar la sfârșit să-L preamărim pentru toată veșnicia. Amin ”.