UPDATE- Ministrul indian al căilor ferate a anunţat, duminică, că au fost identificate cauza şi cei responsabili pentru accidentul, care a ucis 275 de persoane, indicând o problemă de semnalizare. Mass-media evocă şi o eroare umană, scrie Le Figaro.
„Am identificat cauza accidentului şi persoanele responsabile pentru acesta”, a declarat duminică ministrul indian al Căilor Ferate, Ashwini Vaishnaw, agenţiei de presă ANI, adăugând că „nu este potrivit” să dezvăluie detalii suplimentare înainte de raportul final al investigaţiei.
Bilanţul provizoriu al coliziunii dintre trei trenuri care a avut loc vineri lângă Balasore, în statul Odisha, din estul ţării, anunţă 275 de morţi. Un prim raport anunţa 288 de persoane ucise, înainte de a fi revizuit.
Potrivit ministrului, „schimbarea intervenită în timpul interblocării electronice se află la originea accidentului”, cu referire la un set complex de semnale care gestionează traficul pe şine pentru a preveni coliziunea trenurilor.
„Vinovatul şi modul în care s-a produs accidentul vor fi descoperite în urma unei cercetări corespunzătoare”, a adăugat el.
Confuzia domnește în această etapă, dar Times of India, citând raportul de investigaţie preliminară, a mai indicat duminică că, pe lângă această problemă de semnalizare, „eroarea umană” ar fi putut cauza coliziunea dintre trei trenuri.
Potrivit ziarului, Coromandel Express, care face legătura între Kolkata şi Madras, a primit vineri aprobarea pentru a circula pe linia principală, dar a fost redirecţionat din cauza unei erori umane pe o linie care transporta deja un tren de marfă, potrivit
ziarului.
Cel puţin 288 de persoane au murit şi peste 800 au fost rănite în accidentul de vineri din statul Odisha, în care au fost implicate două trenuri de călători şi unul de marfă.
Operațiunile de salvare s-au încheiat, oficialii afirmând că toţi pasagerii răniți şi rămași prinşi au fost recuperați.
Citește și: O mamă a parcurs 6 kilometri cu fetița sa în brațe după ce micuța a fost mușcată de șarpe. Ambulanța le-a abandonat la jumătatea drumului
Modi a vizitat locul accidentului, catalogându-l drept unul ”dureros”. El s-a întâlnit şi cu victimele dezastrului aflate în spital şi a promis că Guvernul nu ”va lăsa nicio piatră neîntoarsă pentru tratarea răniților”.
Deocamdată nu este clar ce a cauzat coliziunea între trenuri din districtul Balasore, descrisă drept cel mai grav accident feroviar din India din acest secol.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
O investigație amplă a fost declanşată, dar un raport preliminar indică faptul că accidentul a fost rezultatul unei defecţiuni la semnal, a spus KS Anand, ofiţer-şef de Relaţii Publice la South Eastern Railway.
Se crede că în cele două trenuri de persoane implicate se aflau circa 2.000
de pasageri.
Succesiunea exactă a evenimentelor a fost subiectul unor relatări contradictorii. Oficialii afirmă că mai multe vagoane ale Coromandel Express, care circula între Kolkata (fosta Calcutta) şi Chennai (anterior Madras), au deraiat în jurul orei 19:00 (13:30 GMT) după ce trenul a lovit un marfar staţionat. Nu se ştie cum a ajuns trenul expres pe aceeaşi linie cu marfarul.
Ulterior, mai multe vagoane ale Coromandel Express au ajuns pe linia alăturată.
Un alt tren, care circula în direcţie opusă, Howrah Superfast Express, pe ruta Yesvantpur-Howrah, s-a ciocnit cu vagoanele deraiate.
”Coromandel Express trebuia să circule pe linia principală, dar a fost dat un semna pentru linia-buclă în schimb şi trenul s-a izbit de un marfar parcat deja acolo”, a declarat Anand.
Citește și: Pretenții șocante ale unui oficial din India: A dat ordin să fie golit un baraj întreg pentru a-și găsi telefonul pierdut în apă
”Apoi vagoanele sale au căzut pe liniile de pe celelalte părţi, făcând să deraieze şi Howrah Superfast Express", a spus el.
Supraviețuitorii accidentului feroviar fac declarații cutremurătoare
Sirenele ambulanțelor au sunat la fiecare 30 de minute în faţa centrului de traumă al spitalului SCB din orașul Cuttack, unde au fost duşi pasagerii în stare critică.
Spitalul este cel mai mare din statul Odisha, dar se află la trei ore de mers cu mașina de locul accidentului.
Angajaţii spitalului au fost chemaţi şi aşteaptă în grupuri să acorde ajutor pacienților care sunt aduşi. Secţiile au fost extinse pentru a face faţă numărului mare de răniţi.
Rudele celor răniţi aşteaptă cu nerăbdare afară, rugându-se pentru sănătatea lor. Dar mulţi încă îi caută pe cei dragi, neştiind unde se află, astfel că a fost amplasat un ghişeu pentru cei care nu îşi pot localiza membrii familiei.
Ministrul Transporturilor feroviare a anunţat, sâmbătă, încheierea operaţiunilor de salvare şi că a început deja lucrul pentru refacerea infrastructurii la locul accidentului.
Supraviețuitorii şi martorii au descris, anterior, scene haotice şi eforturi eroice ale oamenilor din satele apropiate pentru a-i salva pe pasagerii blocaţi.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citește și: Gestul făcut de o pasageră în avion a creat amuzament. Aceasta a uscat lenjeria intimă a copilului în timpul zborului
Mukesh Pandit, care a fost blocat timp de jumătate de oră înainte să fie salvat, a declarat pentru BBC că a auzit ”un zgomot tunător” înainte ca vagonul să se răstoarne.
”Patru pasageri care călătoreau din satul meu au supraviețuit, dar mulţi oameni sunt răniţi sau dispăruţi. Mulţi oameni din vagonul în care călătoream au murit”, a adăugat el.
Localnicii din satele învecinate au fost printre primii care au ajuns la locul accidentului şi au început operaţiunile de salvare.
India are una dintre cele mai mari reţele feroviare din lume, cu milioane de pasageri care o folosesc zilnic, dar mare parte din infrastructură are nevoie de îmbunătățiri.
Terenurile pot fi foarte aglomerate în această perioadă a anului, cu un număr mare de persoane care călătoresc în timpul vacanţei şcolare.
Ambele trenuri de pasageri implicate în accident erau pline şi aveau mulţi oameni pe lista de aşteptare, potrivit listelor de pasageri de pe site-ul Ministerului indian al transporturilor feroviare, consultate de BBC.
Cel mai grav accident feroviar din India a avut loc în 1981, când un tren de pasageri supraaglomerat a fost luat de pe şine şi aruncat într-un râu, în timpul unui ciclon din statul Bihar, ducând la moartea a circa 800 de persoane.
Citește și: Misterul Zborului 370 al Malaysia Airlines. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu aeronava care transporta 239 de pasageri