Un control de rutină a descoperit o contrabandă cu țigări, în localitatea Zăvoaia, județul Galați.  

“La data de 10 iunie a.c., polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru și ai Secției 3 Poliție Rurală Făurei au oprit în trafic un bărbat, de 58 de ani, din Galați, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Zăvoaia. În urma controlului efectuat asupra autoturismului, atât în habitaclul acestuia, cât și în portbagaj, au fost descoperite și ridicate 3.664

de pachete de țigarete ce conțineau 73.280 de țigarete, fără a avea aplicate timbre de accizare. 

Citește și: Contrabandă cu țigări. Un bărbat a intrat cu maşina în autospeciala Poliţiei în încercarea de a scăpa

De asemenea, în urma controlului corporal efectuat, asupra bărbatului au fost descoperiți și ridicați, în vederea continuării cercetărilor, 10.400 de lei, iar autoturismul în cauză a fost indisponibilizat până la definitivarea acestora.  În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul savârșirii infracțiunii de contrabandă, conform Legii nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale.”, transmit autoritățile.  

Citește și: VIDEO- Polițistă din Maramureș, cercetată după ce ar fi înlocuit țigările de contrabandă cu rumeguș

Contrabandă cu țigări. Un bărbat a intrat cu maşina în autospeciala Poliţiei în încercarea de a scăpa

Contrabandă cu țigări, descoperită de oamenii legii la Arad. 

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Un tânăr de 25 de ani din județul Arad,  suspectat de contrabandă cu țigări, a intrat cu mașina într-o autospecială de Poliţie aflată în misiune. În urma accidentului un pasager din autoturism a fost rănit, dar a vrut să fugă, iar polițiștii au tras un foc de armă în aer pentru a-l opri.

Sursa citată a precizat că, în urma evenimentului, a fost rănit un tânăr de 22 de ani, pasager în autoturism, care a încercat să fugă de la locul evenimentului.

Citește și:  Țigări de contrabandă, în valoare de milioane de euro, au fost găsite ascunse printre portocale

„Acesta a fost imobilizat, fiind executat un foc în plan vertical (de avertisment). Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre şoferi nu consumase alcool”,  a mai transmis Poliția.

În autoturism au fost descoperite 50.000 de ţigarete (2.500 de pachete), netimbrate, susceptibile a proveni din contrabandă, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Gurahonţ, cu propunere de arestare preventivă.

Citește și:  Fumatul va fi interzis în această țară. Ce prevede noua lege și de când va intra în vigoare

Vineri dimineață, au fost făcute șapte percheziții în localităţile Hălmagiu şi Vârfurile, la alte persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie luate măsurile legale.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si