Minerii din Gorj ameninţă că vor ieşi, joi, în stradă
Mii de salariați ai Complexului Energetic Oltenia anunţă că vor ieşi, din nou, în stradă.
Începând de joi, mii de salariați ai Complexului Energetic Oltenia anunţă că vor ieşi, din nou, în stradă.
Cea mai mare nemulţumire e legată de faptul că a fost dată în urmă cu doi ani o lege care îi poate ajuta să iasă la pensie chiar şi cu 13 ani mai devreme, dar aceasta nu se aplică nici in momentul de față, potrivit Observator.
Mai concret, legea 197, care prevede că minerii şi energeticienii care au muncit 25 de ani în carierele de cărbune şi termocentrale să se poată pensiona la 52 de ani. În ciuda acestei reglementări, minerii nu pot ieşi la pensie, dosarele nu le sunt aprobate de Casele de Pensii. Explicaţia: lipseşte softul cu ajutorul căruia să fie calculate pensiile. Oamenii sunt revoltaţi şi anunţă proteste în această lună în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu, mitinguri la care vor participa câte o mie de persoane.
Citește și: Vacanță de vară 2023. Când iau elevii vacanță după greva din educație?
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Primul va fi joi, între orele 16-18. O altă supărare este că personalul TESA a fost pus recent pe picior de egalitate cu cel din producţie si va fi încadrat în condițiile speciale de munca. Vârsta medie a angajaților din minerit se apropie de 50 de ani astfel ca estimările sunt ca din cei aproximativ 11 mii de salariați, circa 3000, doar din producție, se vor pensiona doar până la finalul acestui an.
Pe data de 18 mai, minerii au protestat la Casa de Pensii. Un grup de 20 de actuali și foști salariați ai Complexului Energetic Oltenia a mers în audiență la conducerea instituției. Ei au cerut lămuriri despre reducerea vârstei de pensionare de 13 ani și cum pot beneficia de această prevedere dintr-o lege adoptată în 2021, potrivit Realitatea PLUS. Însă actul normativ nu este însă luat în considerare de casele de pensii, în pofida unei decizii favorabile a instanței supreme. Casa de Pensii Gorj le-a transmis oamenilor că e nevoie de norme de aplicare pentru Legea 197 și de aceea nu poate fi încă luată în considerare, potrivit gds.ro .
Romeo Chiriac, directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, a declarat că în urma discuțiilor pe care le-a purtat, anul acesta, cu șefii CEO a rezultat acest număr de angajați, de peste 900, îndeplinesc condițiile de pensionare, în baza Legii 197. Prin urmare, s-ar putea pensiona imediat, dacă nu vor fi probleme la casele de pensii, așa cum se plâng foștii mineri.