UPDATE- „Cadrul de acostare şi un capac din partea din spate a submersibilului” Titan fac parte dintre fragmentele găsite în apropiere de Titanic, declară un expert în scufundări, David Mearns, relatează BBC News.
David Mearns este un prieten al unui pasager de la bordul submersibilului.
El declară pentru BBC că preşedintele Explorers Club (Lubul Exploratorilor), care are legături cu scufundători şi salvatori, spune că între fragmentele găsite în apropiere de epava Titanicului se află ”un cadru de acostare şi un capac din partea din spate a submersibilului”.
Experți care participă la căutări evaluau aceste informații, care urmează să fie discutate într-o conferință de presă, la Boston, în nord-estul Statelor Unite în următoarele ore, anunţă pe Twitter Paza de Coastă americană.
Rezerva de oxigen a submersibilului, la bordul căruia se aflau cinci persoane, s-a terminat teoretic joi la ora 11.08 GMT (14.08, ora României).
Citește și: La bordul submarinului dispărut în Atlantic se află cinci turiști, printre care un miliardar. Timpul de supraviețuire este limitat, iar în 96 de ore oxigenul se va termina
Vehiculul submarin operat la distanță (ROV) Horizon a găsit fragmentele respective, pe fundul mării, în apropiere de epava Titanicului.
Conferința de presă urmează să fie susținută de către contraamiralul John Mauger, comandantul Primului District al Pazei de Coastă americane, şi căpitanul Jamie Frederick, coordonatorul intervenției Primului District al Pazei de Coastă americane.
Căutările submarinului turistic Titan continuă, după o presupusă epuizare a oxigenului la bord, cu doi roboți submarini
Submarinul turistic Titan, dat dispărut duminică, era căutat în continuare, joi, în cadrul unei ample operațiuni, în pofida unei posibile epuizări a rezervelor de oxigen la bord, relatează AFP.
Citește și: VIDEO- Un submarin care duce turiști să viziteze epava Titanicului a fost dat dispărut
Paza de Coastă americană continua căutări în nordul Oceanului Atlantic, în pofida faptului că submarinul a rămas fără oxigen începând de joi după-amiaza.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Comandantul operațiunilor John Mauger a anunţat o continuare a unor ”eforturi de salvare” a celor cinci pasageri care se află bordul submarinului, dat dispărut în apropierea epavei Titanicului.
”Continuăm să vedem, în cazuri deosebit de complexe, că voința de a trăi a oamenilor trebuie să fie cu adevărat luată în calcul, de asemenea”, a declarat contraamiralul Pazei de Coastă americane.
Salvatorii estimează că pasagerii ar fi rămas fără oxigen către ora 11.08
GMT (14.08, ora României).
Nava franceză Atalante, care aparține Institutului de Cercetare pentru Exploatarea Mării (Ifremer), echipată cu un robot submarin, ROV Victor 6 000, a sosit în zona de căutare a Titan joi dimineața.
Atalante ”îşi folosește în prezent sonda cu mai multe faze pentru a realiza o cartografie mai fină a peisajului şi a permite o plonjare mai eficientă a Victor 6000”, un vehicul submarin operat de la distanță (ROV) care coborî la până la 6.000
de metri adâncime.
Citește și: O gaură albastră uriașă, descoperită în largul oceanului. "Arată ceva despre viața extraterestră"
În afară de robotul francez Victor 6000, care a fost coborât în zona de căutare, un robot canadian a ajuns pe fundul mării şi a început să caute submersibilul Titan la nivelul epavei Titanic.
Celor doi roboţi urmează să li se alăture încă unul, american, denumit Magellan, care va participa de asemenea la căutări, sub apă.
Titan, un dispozitiv creat de către o întreprindere privată americană, OceanGate Expeditions, pentru a naviga în ape adânci, dispune de o autonomie de 96 de ore în timpul scufundării.
În total, cinci persoane se află la bordul acestui submarin.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Un american, un francez, un britanic şi doi pakistanezi urmau să viziteze epava Titanicului, la aproximativ 4.000 de metri adâncime, în Oceanul Atlantic.
Contactul cu Titan a fost pierdut la două ore după plecarea submersibilului în această expediție.
Miercuri, au fost captate, sub apă, de către un sonar, la Atlantic, ”ciocnituri”.
Paza de Coastă a anunţat pe Twitter că ”avioane de tip P-3 canadiene au detectat zgomote sub apă, în zona de căutare”.
În pofida acestei speranțe, căutările nu au dat roade.
Ajutoare continuă să fie trimise de către armatele americană şi canadiană.
Avioane de tip C-130 şi P-3 supraveghează zona, iar nave dotate cu roboţi submarini ”scanează” apele Atlanticului.
Citește și: Situația actuală a celor cinci persoane aflate în submarinul care se îndrepta spre epava Titanicului. Ce se va întâmpla cu acestea, după ce aerul se va termina