UPDATE: Paza de Coastă americană a prezentat joi, într-o conferinţă de presă, la Boston, condoleanţe familiilor celor cinci pasageri ai submersibilului Titan. Ei au confirmar, astfel, moartea celor cinci pasageri.

Fragmente au fost descoprite la aproximativ 480 de metri de prova Titanicului, anunţă Paza de Coastă americană.

Submersibilul Titan, dat dispărut în apropiere de epava Titanicului, ar fi făcut ”implozie”, potrivit primelor elemente ale autorităţăilor americane.

”Ar fi putut să aibă loc o explozie în coloana de apă a submarinului”, estimează Paza de Coastă americană.

Paza de Coastă americană, anunț dramatic: Pasagerii submersibilului Titan au murit

Paza de Coastă americană, anunț dramatic: Pasagerii submersibilului Titan au murit

Autorităţile au putut ”să reconstituie în întregime coca Titan”, cu ajutorul descoperirii a cinci elemente care au aparţinut submersibilului.

Final dramatic pentru cei cinci pasageri

„Cadrul de acostare şi un capac din partea din spate a submersibilului” Titan fac parte dintre fragmentele găsite în apropiere de Titanic, declară un expert în scufundări, David Mearns, relatează BBC News.

David Mearns este un prieten al unui pasager de la bordul submersibilului.

Citește și: VIDEO- În căutarea disperată a submarinului dispărut în Atlantic: Rămâne doar un strop de speranță în fața epuizării rezervei de oxigen

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

El declară BBC că preşedintele Explorers Club (Lubul Exploratorilor), care are legături cu scufundători şi salvatori, spune că între fragmentele găsite în apropiere de epava Titanicului se află ”un cadru de acostare şi un capac din partea din spate a submersibilului”.

Ce a dus la dispariția submarinului

Pe de altă parte, cofondatorul OceanGate- împreună cu pilotul submersibilului Titan dat dispărut Stockton Rush- Guillermo Söhnlein declară BBC News că ar fi putut avea loc o ”implozie instantanee” a aparatului.

El a fost intervievat după ce s-a anunţat că s-au găsit fragmente pe fundul Oceanului Atlantic, în apropiere de epava Titanicului.

El a spus că nu ar fi surprins să se găsească fragmente şi la suprafaţă.

Citește și: VIDEO- Un submarin care duce turişti să viziteze epava Titanicului a fost dat dispărut

”Ştiu că protocolul nostru în cazul pierderii comunicațiilor este ca pilotul să scoată submarinul la suprafaţă. Încă de la început m-am gândit mereu că asta ar fi făcut, probabil, Stockton”.

”În acest caz devine foarte dificil să găseşti submarinul, pentru că nava de la suprafaţă nu ar fi ştiut unde iese şi nu ar fi știut unde să caute”, a declarat el.

”Cea mai mare temere a mea în toate astea, privind desfășurarea operațiunilor, este ca ei să plutească undeva la suprafaţă şi că sunt, pur şi simplu, foarte greu de găsit”, a

continuat el.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Guillermo Söhnlein a declarat că se poate să fi avut loc o catastrofă.

”Ceea ce ştiu, indiferent de submarin, este că, atunci când operezi la adâncime, presiunea este atât de mare asupra oricărui submarin, încât, dacă există o defecţiune, ar avea loc o implozie instantanee. Dacă asta s-a întâmplat, s-ar fi întâmplat acum patru zile”, a declarat el.

Citește și: VIDEO- Un american vrea să stea 100 de zile sub apă. Bărbatul a bătut recordul mondial, în trecut, când a stat până în ziua 74: „Curiozitatea pentru descoperire m-a adus aici”

Söhnlein, care a părăsit OceanGate în urmă cu zece ani, spune că nu ar fi acţionat altfel având în vedere circumstanțele.

”Indiferent ce-ar fi, cred că trebuie să ne întoarcem să învăţăm din ceea ce se întâmplă, să aflăm ce s-a întâmplat, să tragem concluziile şi să mergem înainte”, a declarat el.

Citește și: Situația actuală a celor cinci persoane aflate în submarinul care se îndrepta spre epava Titanicului. Ce se va întâmpla cu acestea, după ce aerul se va termina


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si