Dănuț Fotache, un român în vârstă de 37 de ani, s-a stins din viață intoxicat cu monoxid de carbon în timp ce dormea lângă o gură de aerisire din fața unei biserici în încercarea de a se încălzi.
Românul, tată a doi copii, nu avea un acoperiș deasupra capului. Acesta a fost găsit în parcarea bisericii St John's din Amherst Road, Tunbridge Wells, în dimineața zilei de 22 ianuarie 2023.
Citește și: Turiștii de pe submersibilul Titan ar fi putut muri în urmă cu câteva ore bune din cauza intoxicării cu dioxid de carbon: „Oamenii s-ar putea sufoca înainte ca oxigenul să se termine”
Managerul bisericii, Philip Jones, a fost cel care a făcut descoperirea, puțin după ora 9 dimineața. Dănuț, care lucra la o spălătorie auto, se afla "în poziție fetală".
Medicii nu i-au mai putut salva viața românului fără adăpost
La fața locului au ajuns de urgență oamenii legii și paramedicii care i-au aplicat manevrele de resuscitare în încercarea de a-i salva viața, înainte de a fi transportat de urgență la spitalul Pembury. Din nefericire, românul în vârstă de 37 de ani s-a stins din viață în unitatea de traume a spitalului, relatează jurnaliștii de la Kent Online.
Se pare că Dănuț a murit otrăvit cu monoxid de carbon. Un raport efectuat de medici susține că în corpul fostului lucrător al depozitului se afla de 10 ori mai mult monoxid de carbon decât limita superioară pe care ar trebui să o aibă un om.
Citește și: O fetiță de 2 ani și tatăl ei s-au stins din viață în urma unui accident cumplit. Oamenii legii iau în calcul ipoteza unei crime
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Roger Hatch, unul dintre medicii legiști care s-au ocupat de cazul lui Dănuț, a citit un raport al sergentului detectiv Adam Ferguson, conform căruia Fotache dormea probabil lângă gurile de ventilație, deoarece în acea noapte
s-au înregistrat temperaturi scăzute și încerca să se încălzească.
Dănuț era tatăl a două fetițe
Mai mult, conform informațiilor prezentate în instanță, Dănuț avea două fiice, care au rămas în România.
De asemenea, se pare că românul în vârstă de 37 de ani avea o serie de probleme de sănătate mintală, inclusiv o "ideologie bazată pe conspirație", în care era convins că prin vaccinul anti-Covid-19 i s-ar fi injectat metal în organism, și asta în încercarea de a-l controla și că 5G îi dăuna sănătății.
Citește și: Durere fără margini! Un bărbat a murit în timp ce își salva fiica de la înec. El a lăsat în urmă 13 copii: „A părăsit lumea făcând ceea ce îi place”
Raportul unui medic care l-a consultat pe Dănuț în urmă cu 6 luni preciza că acesta era "delirant și agresiv". Mai mult, se pare că acesta a început să țipe la personalul medical, spunându-le că vaccinul îl "controla" și că "îl făcea să aibă o erecție de fiecare dată când atingea metalul".
Totodată, românul în vârstă de 37 de ani a fost diagnosticat cu tulburări delirante.
Problemele de sănătate mentală nu au jucat un rol în moartea românului
De asemenea, raportul lui DS Ferguson a explicat cum în zilele dinaintea morții sale, Dănuț a postat pe rețelele de socializare o fotografie din fața spitalului Pembury în care le-a transmis fiicelor sale, Ștefania și Maria, un mesaj de rămas bun.
Cu toate acestea, oamenii legii englezi nu sunt de părere că această postare sau alte probleme de sănătate mintală ar fi jucat un rol în moartea sa.
Citește și: Incredibil! O bătrânică de 103 ani iubește să se posteze dansând pe rețelele de socializare: „Nu-mi place să stau degeaba”
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Roger Hatch a declarat în fața instanței: "Cred că este foarte puțin probabil să fi fost vorba de sinucidere, ci de un stop cardiac cauzat de otrăvirea cu monoxid de carbon. Persoana decedată a adormit lângă gurile de ventilație pentru a se încălzi pe o vreme cu temperaturi de minus".
Mai mult, în concluzia sa, omul legii a declarat că Fotache "cu siguranță avea probleme de sănătate mintală", înainte de a decide că moartea sa a fost un caz de accident.
La audiere nu a fost prezent nici un membru al familiei românului în vârstă de 37 de ani, notează sursa citată.
Citește și: O pisică din UK a călătorit 112 km, după ce a sărit în maşinile a doi necunoscuţi