Se spală rufe pe 29 iunie, de Sf. Petru și Pavel? Postul Sânpetrului este rânduit de Biserica Ortodoxă în cinstea celor  doi apostoli, pentru a aminti obiceiul acestora de a posti, înainte de toate.

Este un post ușor, fără o dată fixă, deoarece începutul lui depinde de data la care este sărbătorit  Paștele.  Acesta începe pe data 12 iunie și se termină pe 29 iunie 2023. Postul

Sfinților Apostoli Petru și Pavel nu are o durată de timp fixă, din simplu fapt că începutul depinde de date în care este stabilitatea Paștele. 

Citește și: Calendar ortodox 28 iunie 2023. Sărbătoare importantă pentru credincioși

În mod normal, acest post începe în lună de după Duminica Tuturor Sfinților, mai exact prima duminică după Rusalii – Pogorârea Sfântului Duh.

Tradiții și obiceiuri. Se spală rufe pe 29 iunie?

Printre lucrurile care  nu  trebuie făcute în această zi de sărbătoare se află și activitățile casnice, cum ar fi  băgatul hainelor la spălat, călcatul hainelor, datul cu mătura sau mersul la câmp

Din această zi se spune că privighetorile și cucul nu mai cântă. Sânpetru pocnește din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se vor transforma în licurici, care vor călăuzi călătorii rătăciți pe drumuri de munte sau în pădure.

De asemenea, pentru sporul casei, dar și pentru Sănătate, se va respecta tradiția Moșilor de Sânpetru și se vor sfinți la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci și mere acrișoare.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Oamenii pistruiați se vor spăla pe față cu apă la miezul nopții, atunci când va cânta cocoșul.

Potrivit tradiției, pistruii nu se vor mai înmulți.

Se spală rufe pe 29 iunie, de Sf. Petru și Pavel? Preoții au răspuns la această întrebare!

Se spală rufe pe 29 iunie, de Sf. Petru și Pavel? Preoții au răspuns la această întrebare!

[Sursa foto: PixaBay]

În zilele de luni, miercuri și vineri, de obicei, în  Postul Sfinților Petru și Pavel, se obișnuiește să se consume alimente fără ulei. În ceea ce privește ziua de marți și joi, este dezlegare la hrana gătită cu untdelemn. În zilele de sâmbătă și duminică, se acceptă să se consume pește.

Exact ca în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc,  NU  se fac nunți.

Citește și: Sf. Petru și Pavel 2023. Ce nume se sărbătoresc pe 29 iunie?

De asemenea,  NU  se fac nici botezuri.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Iar totodată,  NU  se fac nici  cumetrii.

Această perioadă de post,  NU  este însoțită de niciun fel de petrecere.

Biserica spune că  NU  se cântă și  NU  se dansează.

Iar tot conform Bisericii,  NU  se bea alcool și  NU  se fumează.

 

Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si