Cei trei tineri au adăpostit-o pe minora în vârstă de 12 ani după ce aceasta plecase de acasă.
Trei tineri din Dâmbovița au întreținut relații intime cu o minoră în vârstă de 12 ani
Tinerii erau din localitatea Bezdead, județul Dâmbovița și au vârste cuprinse între 15 ani şi 40 de ani.
Citește și: Ororile din Constanța: Anchetă deschisă după descoperirea unei tinere, văzută legată cu lanțuri pe stradă
Minora era dată dispărută de către părinți, iar totul s-ar fi petrecut în noaptea de 24 spre 25 iunie. Cei trei vor fi prezentaţi
Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa pentru impunerea măsurilor preventive.
Citește și: Un bărbat din Tulcea a fost săltat de jandarmi după ce și-a amenințat soția și a distrus mobilierul
Copila în vârstă de 12 ani a plecat de acasă și nu a mai revenit.
Surse din achetă susțin faptul că victima a fost adăpostită de unul dintre agresori.
Orice act sexual al unui adult cu un minor sub 16 ani va fi anchetat ca viol
Parlamentarii au votat legea care prevede că orice act sexual al unui adult cu un minor sub 16 ani este considerat viol.
Orice act sexual comis de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se va considera viol şi se va pedepsi cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, cu excepţia cazului
în care diferenţa de vârstă între făptuitor şi victimă nu depăşeşte cinci ani. Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, acest proiect de modificare a Codului penal, transmite
Agerpres.
Citește și: Actul sexual cu un minor sub 16 ani e viol
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a afirmat, în urma adoptării în Parlament a proiectului prin care actul sexual cu un minor sub 16 ani este incriminat ca viol.
”De acum, se va asigura un mediu mai sigur”
„ De astăzi, orice act sexual cu un minor sub 16 ani este incriminat ca viol! Am depus în iunie 2022 acest proiect, împreună cu alte colege parlamentar.
Un an mai târziu, această lege devine realitate. Orice zi fără această lege a constituit o portiță de scăpare pentru agresorii sexuali. De acum, se va asigura un mediu mai sigur pentru copii, iar infractorii condamnați de viol nu vor mai beneficia de amânarea sau suspendarea pedepsei. Nimeni nu va mai putea invoca vreodată, în nicio sală de judecată, că un minor sub 16 ani a consimțit la un act sexual cu un adult”, a transmis ministrul Justiției, Alina Gorghiu.
Citește și: Un bărbat proaspăt eliberat din închisoare a întreținut raporturi sexuale cu o minoră de 12 ani, în curtea bisericii
Ministrul a mai subliniat că datoria legiuitorului este să se asigure „ că legea face un lucru limpede și anume că apără victimele și sancționează agresorii”.
„ Am lucrat împreună cu colegii parlamentari din PNL cu gândul la sutele de copii abuzați sexual astfel încât vinovații trebuie să suporte consecințele legii pe măsura faptelor lor abominabile.
Această măsură și celelalte pe care le adoptăm prin această lege sunt absolut necesare și solicitate de grupuri reprezentative ale societății civile, de părinți, de activiști din sfera socială, de profesioniștii din domeniul protecției copilului. Și mulțumesc societății civile pentru parteneriatul constant și tot sprijinul acordat pentru această lege”, a mai transmis Alina Gorghiu, arătând că „ România se plasează în topul listei cu cel mai mare număr de victime ale infracțiunilor sexuale din Europa, 80% dintre aceste victime fiind femei și copii”.
„Parlamentul avea obligația să corecteze hibele legislative care oferă posibilitatea vinovaților să scape fără să fie pedepsiți pe măsura faptei. Până acum, România era între cele 8 state care aveau ca vârstă a consimțământului sexual 14 ani în timp ce alte 7 state aveau 15 ani, iar 11 state europene (plus SUA, Canada și Israel) optaseră deja pentru vârsta de 16 ani”, a mai transmis Gorghiu.
Citește și: Acuzații grave în Olt! Un tânăr de 26 de ani a fost reținut după ce a întreţinut relații sexuale cu o fată de 12 ani
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Peste 100.000 de membri Declic s-au mobilizat în ultimii 2 ani și au pus presiune pe parlamentari, până când, în sfârșit, aceștia au înțeles că nu mai pot amâna protejarea copiilor abuzați sexual.
”Timp de doi ani, nu i-am lăsat să uite că, în România, un copil este abuzat sexual la fiecare 6 ore. Și că este nevoie de o lege care să spună clar că, sub un anumit prag de vârstă, abuzul este viol, nicidecum act sexual consimțit. Votul de astăzi poate pune capăt realității de coșmar în care trăim”, a spus Denisa Soare, coordonatorul campaniei Declic.
Citește și: Un individ, de 33 de ani, a fost arestat după ce a întreținut relații intime cu o minoră de 12 ani
În decembrie 2022, în timpul votului din Comisia Juridică, Declic a dus în Parlament o statuie care reprezenta imaginea cu suferința unui copil abuzat. „Victima” încremenită de groază purta și un mesaj mut, gravat pe soclul pe care se cațără mâinile abuzatorilor: „Salvați-mă”.
Totodată, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care prevede prelungirea ordinului de protecție pentru victimele agresiunilor sau violenței în familie, la 12 luni.