Evenimentul s-a produs la intersecţia străzilor Poştei cu Stadionului. O coliziune a avut loc între o autospecială de poliție și un autobuz, care era condus de un bărbat de 52 de ani.

Polițiștii aflați în autospecială au fost transportați la spital pentru îngrijiri suplimentare. Nu au fost înregistrate alte victime.

Potrivit surselor anchetei, echipajul erau aflat în misiune. Mașina MAI avea pornite semnalele acustice și luminoase.

Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Două persoane au decedat în urma unui grav accident, la ieșirea din București

Un accident rutier grav a avut loc la ieșirea din Capitală spre Bragadiru. Două persoane au decedat după ce autoturismul în care se aflau a lovit parapetul de pe marginea drumului.

Din primele informații, o tânără în vârstă de 19 ani s-ar fi aflat la volanul mașinii. Aceasta ar fi luat recent permisul.

O mașină cu cinci persoane a fost lovită de un tren cu 50 de pasageri, în Vâlcea. O persoană a murit/ Doi adulți și doi copii, răniți

Doi polițiști din Ploiești au fost răniți, în urma unui accident dintre un autobuz și o autospecială de poliție

Doi polițiști din Ploiești au fost răniți, în urma unui accident dintre un autobuz și o autospecială de poliție

O mașină în care se aflau cinci persoane a fost lovită, joi seară, de un tren cu 50 de pasageri. Totul s-a petrecut în județul Vâlcea, localitatea Orlești, la intersecția către Aurești/Peco.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: VIDEO- O mașină s-a răsturnat într-o intersecție din Timișoara. O femeie a ajuns la spital

Din nefericire, o persoană a murit. Doi adulți și doi copii sunt răniți.

„Accident feroviar în localitatea Orleşti, intersecţie către Aureşti/Peco. Din evenimentul petrecut între un autoturism şi tren au rezultat 5 victime, dintre care una decedată”, a transmis, joi, ISU Vâlcea.

Sursa citată a precizat că intervin forţe din cadrul Detaşamentelor de Pompieri Râmnicu Vâlcea şi Dragasani, cu mai multe autospeciale.

„Trenul de tip Regio Expres 2011 Caracal-Sibiu transporta aproximativ 50 de pasageri. Niciunul nu necesită îngrijiri medicale. Echipajul SMURD Drăgăşani a preluat o victimă, de sex masculin, minor, de cod galben, si o transportă căatre UPU Vâlcea”, a mai transmis ISU Vâlcea. 

Echipajul SMURD Măciuca a preluat un pacient adult, bărbat, cu politraumatisme- cod roşu, care este transportat la UPU Vâlcea.

Toate victimele rezultate în urma accidentului sunt din autoturism. Doi adulți și doi copii au fost răniți, dar nu sunt încarcerați.

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si