Nu toți copiii au posibilitatea de a ajunge la mare. Mediul de viață, posibilitățile financiare și lipsa unui părint e sunt motivele pentru care mulți nu au copilărie și nu se bucură de plăcerile vieții, cum ar fi, o vacanță la plajă pentru a se juca în nisip și a face baie în apa mării.

Visul de a vedea marea, o imposibilitate

"O ajutăm pe mama la treabă, o să ne petrecem viața în familie la animale", așa au spus frații că își petrec vacanța.

"Am căutat 3 luni să caut casă, n-am dormit, m-am gândit la copilași și am ajuns, aici suntem 7, e greu, foarte greu pentru ei, mă zbat până în pânzele albe cu ei", a spus mama acestora.

Într-o casă bătrânească cu o singura cămăruță și o bucătărie, așa îi găseam pe frații care împărțeau pâinea și dragostea mamei în mod egal. Abandonați de tatăl care n-a mai vrut să știe de ei, copiii au înțeles că pentru ei viața n-are prea multe de oferit, că trebuie să se bucure de puținul primit și să viseze că într-o zi o să le fie mai bine.

"Mama e totul și frații la fel. Mama înseamnă foarte mult pentru mine, realizați sacrificul pe care îl face, dar cu tata…nu ne mai bagă în seama, tu ai fost în vacanță, nu, colegii au fost povestesc, vreau și eu să merg", a declarat unul dintre cei 6 frați.

Copiii nu știau ce e dincolo de curtea lor. Aici era universul în care se simțeau liberi, să se joace, să viseze.

Citește și: Un pensionar a intrat în greva foamei din cauza zgomotului făcut de copiii dintr-un parc. El vrea ca locul de joacă să fie desființat

Oamenii cu suflet mare i-au dus la mare

Si Dumnezeu i-a ascultat și le-a îndeplinit visul de a vedea marea pentru prima dată în viață, mai repede decât își închipuiau.

Astăzi îi găsim la malul marii, fericiți cum n-au fost niciodată. Trăiesc în sfârșit ziua cea mare la care au visat în fiecare vacanță de vară.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Managerii celui mai cunoscut complex turistic din Eforie Nord au decis să le ofere copiilor și mamei un sejur de 5 zile, all inclusive la malul mării. Altfel spus, să le facă o bucurie și să le mai șteargă din amarul sărăciei în care trăiesc.

Din cămăruța lor mică și întunecată, copiilor parcă nu le vine să creadă unde au ajuns. Un pas mic pentru un om învățat cu vacanțele, un salt imens pentru un copil care nu a văzut marea în viața lui.

"Mi s-a împlinit visul, adică să ajung la mare, să văd marea"

Și cum simți tu ziua asta, și știind că mai ai câteva zile în față?

"O simt unică, mă simt bucuroasă și foarte bine, aici. Vreau să mă bălăcesc în apă, să mă plimb prin tot locul acesta, să cunosc copii, să leg prietenii noi"

Cum ți se pare hotelul?

"Foarte frumos, chiar din prima, când l-am văzut am zis wow! Vreau să stau mai mult trează, să admir fiecare secundă. În tren mă întrebam, wow, chiar se întâmplă acest vis?", ne-a spus Valentina despre visul ei de a ajunge la mare, care s-a împlinit.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Sunt cele mai fericite clipe din ultimii ani și pentru mamă. Nici nu mai știe când s-a bucurat ultima dată. Are 39 de ani și toate problemele vieții i-au lăsat urme pe chip.

Citește și: Tensiuni în Casa Iubirii. Mihaela și Robert, în pragul despărțirii

Visuri mărețe și așteptări mari de la viață

Ana are 18 ani și muncește de copilă ca să aducă un ban în casă. N-a primit niciodată nimic degeaba, și abia acum învață să se bucure de ce primește. E darul pe care nu l-a visat vreodată. Se gândește mai întâi la familie și apoi la ea, cu o mentalitate ce-ar trebui să fie exemplu și pentru oamenii maturi.

Ana are 18 ani și muncește de copilă ca să aducă un ban în casă.

Ana are 18 ani și muncește de copilă ca să aducă un ban în casă.

[Sursa foto: Asta-i România!]

"Este super frumos, nu mă așteptam la asta. Nu am cunoscut și nu am văzut niciodată. Mi s-a părut wow. Prima oară mă gândeam la locul meu de muncă, să-i ajut pe cei mici și după, marea. Să devin șef tren, pe baza căii ferate. Mă pasionează foarte mult chestia asta. O să încerc să iau salariul meu și după aceea, să-i ajut pe cei mici, pe mami. Să-i ajut cu căsuța și cam atât. Cu căsuța ar fi un lucru minunat. Noi am fost provocările, pentru că a trebuit să ne crească, dar o provocare a fost și tata. Ce a îndurat. Cu tine s-a purtat urât? Da. Îl dorești înapoi în viața ta? Am două părți, și da, pentru că simt nevoia de tată și nu, pentru că știu ce s-a întâmplat în trecut și nu aș vrea să se mai repete nimic. Dacă nu ai grijă de la început, vei regreta pe viitor", a spus Ana cu privire la planurile de viitor.

Citește și: Acesta este orașul din România cu cel mai poluat aer: „Sunt compuși cancerigeni. Riscul de afectare psihică plutește în aer”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si