Un copil, de șase ani, a supraviețuit ca prin minune după ce a căzut 12 metri în gol
Un băiețel de șase ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut în gol 12 metri în timp ce se dădea pe tiroliană, într-un parc din Mexic.
O excursie în familie putea să se încheie cu o tragedie săptămâna trecută. Un copil, de șase ani, a căzut în gol 12 metri, în timp ce se dădea pe tiroliană. Copilul a supraviețuit miraculos după ce a aterizat într-un lac și a fost salvat de un turist, relatează CBS News.
Potrivit presei locale, copilul a căzut în gol aproximativ 12 metri. Fratele mai mare al băiatului, J Cesar Sauceda, a scris pe Facebook despre incident și acuză personalul pentru pregătirea deficitară de a acționa în astfel de situații. „Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a salvat fratele din accidentul spectaculos cauzat de echipa nepregătită și de instalarea proastă a tirolianei”, a scris Sauceda pe Facebook.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citește și: Un bărbat din Dolj a dispărut în Dunăre în timp ce era la scăldat
Citește și: Copilul, de șase ani, plecat pe malul râului Ialomiţa a fost găsit înecat
Nataly Moreno, sora copilului, a mărturisit că un turist a sărit să-l salveze pe fratele ei. Bărbatul a fost la un pas să se înece împreună cu acesta și a fost nevoie să intervină iubitul ei și un alt frate pentru a-i salva. „Parcul nu are oameni pregătiți pentru acest tip de situație, nimeni nu a putut să-l ajute și să-l scoată din apă”, a spus ea. „Este incredibil că un dezastru se poate întâmpla într-o clipă”, a mai spus Nataly. Incidentul, care a avut loc pe 25 iunie, a determinat Agenția de Protecție Civilă din Nuevo Leon să suspende tirolianele care fac parte din Parcul Fundidora. Reprezentanții parcului au spus pe Facebook că incidentul a declanșat o „anchetă exhaustivă” pentru a stabili ce s-a întâmplat.