Un tânăr de 19 ani a fost prins asupra lui cu arme albe. Acesta se plimba printr-un parc
Un tânăr de 19 ani, din Drobeta-Turnu Severin a fost găsit asupra lui cu arme albe, în timp ce se plimba printr-un parc. Polițiștii l-au percheziționat.
Percheziții într-un parc din Drobeta-Turnu Severin, la un tânăr de 19 ani, care a fost găsit cu arme albe asupra lui. Acesta avea o macetă în lungime de aproximativ un metru. Tânărul a fost somat și mobilizat, fiind condus, ulterior, la sediul poliției.
Citește și: Dosar penal pentru o tânără din Brăila. Polițiștii au găsit în geanta femeii un cuțit
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila-Biroul Ordine Publică, au oprit în trafic un autoturism pe strada Maramureș din municipiu, condus de un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Brăila. Polițiștii au descoperit o armă albă în geanta unei pasagere.
În urma controlului efectuat de polițiști, în poșeta unei tinere, în vârstă de 22 de ani, a fost ridicat și găsit un cuțit. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citește și: Trei persoane au fost transpoartate la spital în urma unui accident la Baia Mare
De asemenea, asupra unui tânăr, în vârstă de 18 ani, din Brăila, pasager în autoturism, a fost găsit un plic din plastic autosigilant ce conținea fragmente vegetale, fiind ridicat în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii din Gorj au deschis un dosar penal după ce doi bărbați s-au bătut din cauza unei neînţelegeri în trafic pe o stradă din Târgu Jiu.
În urma scandalului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de lovire. Totul a pornit de la o neînțelegere în trafic.
Citește și: VIDEO- O primărie din Maramureș a montat mai multe semafoare pentru siguranța pietonilor
Cei doi bărbați și-au împărțit pumni și picioare preț de câteva minute, iar poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale Gorj s-au autosesizat.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Incidentul avut loc în zona Colegiului Naţional Spiru Haret, după ce un şofer nu a acordat prioritate la o trecere pentru pietoni. În scandal au fost implicați un bărbat în vârstă de 37 de ani și unul în vârstă de 43 de ani.