Tragedie în județul Timiș: un tânăr a decedat după ce un mal de pământ s-a surpat peste el
Un tânăr a murit, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el, în județul Timiș. Băiatul executa lucrări de canalizare.
Tragedia s-a petrecut joi, în localitatea Iecea Mare din judeţul Timiş. Un mal de pământ s-a surpat peste tânărul în vârstă de 27 de ani.
Citește și: Sinucidere pe o stradă din Brașov. Un bărbat de 36 de ani s-a aruncat de la etaj
”Pompierii din cadrul Detaşamentului 2 Timişoara şi Secţiei Sânnicolau Mare intervin în comuna Iecea Mare pentru extragerea unei persoane rămase blocată sub pământ surpat. La faţa locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare grea, un autocamion cu container şi un buldoexcavator, o ambulanţă SAJ şi un echipaj SMURD cu medic. Au fost solicitate Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale comunelor Iecea Mare, Cărpiniş şi Lenauheim şi a fost anunţat ITM”, a transmis, joi, ISU Timiş.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
În ciudat manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanță a constatat decesul.
”Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Săcălaz au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un tânăr în vârstă de 27 de ani, ce lucra la o instalaţie de canalizare pe raza comunei Iecea Mare, ar fi fost surprins de un mal de pământ în timp ce încerca să facă racordul la o ţeavă. Tânărul a decedat. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă”, a transmis, la rândul său, IPJ Timiş.