Aproape 2.700 de centre pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi sau copii au fost verificate,în perioada 10-16 iulie, de autorităţi, la nivelul întregii ţări. Astfel, au fost date 99 de amenzi, în valoare de peste 1,2 milioane de lei. Duminică, au fost verificate 23 de unităţi, nefiind dispuse măsuri de suspendare a activităţii sau închidere.
Frigidere ruginite și mucei în centrele din Arad
”Din raportările transmise de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, rezultă că în perioada 10-16.07.2023,
la nivel naţional au fost efectuate controale la un număr de 2681 servicii sociale. Au fost aplicate 115 sancţiuni contravenţionale, din care 16 avertismente şi 99 amenzi, în cuantum total de 1.261.000 lei”, a transmis, duminică seară, Ministerul Muncii.
Duminică au fost verificate 23 de entităţi, nefiind dispuse măsuri de suspendare/ închidere servicii sociale.
Sâmbătă, numărul centrelor pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi sau copii închise în urma controalelor autorităţilor a ajuns la 30, în cazul altor 36 de astfel de unităţi fiind suspendată activitate. De exemplu, în timpul verificărilor efectuate sâmbătă la centrele de vârstnici din Arad, membrii echipelor de control au descoperit printre altele frigidere ruginite și cu mucegai, o instalație sanitară defectă și lipsa cabinetului medical.
„ În urma diferitelor abateri constatate, au fost acordate avertismente și amenzi în total de 77.500 lei. Un centru pentru persoane vârstnice a primit cea mai mare amendă, în cuantum de 48.000 lei, din partea Direcției de Sănătate Publică și a Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului pentru diferite abateri constatate în privința unor condiții igienico-sanitare necorespunzătoare.
Trei centre au primit amenzi mai mici sau egale cu 5.000 lei, iar alte două au primit amenzi a câte 5.500 lei fiecare. În cazul tuturor centrelor verificate au mai fost aplicate avertismente sau măsuri administrative de remediere a deficiențelor”, spun reprezentanții Instituției Prefectului Arad.
Suspendări în cazul azilelor groazei
În ziua a cincea, adică pe data de 14 iulie 2023, au fost controlate 14 centre.
În urma diferitelor abateri constatate, au fost acordate avertismente și amenzi în total de 126.000 lei. Un centru pentru copii a primit o amendă de 50.000 lei pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu. În cazul aceluiași centru, dar și în cazul unui cămin pentru persoane vârstnice, polițiștii au întocmit câte un dosar penal pentru încălcarea art. 56 din Legea 333/2003 republicată, în speță s-a constat montarea unor sisteme de supraveghere video fără respectarea prevederilor legale.
În scandalul „azilelor groazei” au fost suspendați, demiși sau li s-a cerut demisia mai multor șefi de instituții care ar fi trebuit să se ocupe de situația vârstnicilor sau persoanelor cu probleme aflate în centre.
Vineri, premierul Marcel Ciolacu a cerut, la începutul ședinței de Guvern, demiterea șefilor ANPIS și AJPIS Ilfov, a șefilor DGASPC-urilor locale și a președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, după dezvăluirile din azilele groazei.
A fost demisă și Adela Crăciun, vicepreşedintele instituţiei. De asemenea, pe lista celor demiși se află și Cristina Elena Anton, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
Mihai Tomescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, a scris încă de vineri despre plecarea sa din funcţie, pe pagina de Facebook. „Legat de situaţia tragică şi cele petrecute în serviciile sociale apărute în spaţiul public zilele acestea, doresc să vă spun că monştrii care au avut aceste comportamente faţă de persoanele cu dizabilităţi trebuie să suporte consecinţele legii. Vă asigur însă că toate acţiunile noastre de control şi monitorizare au fost realizate cu profesionalism şi de echipe formate din oameni de înaltă calitate morală”, scria acesta.
A demisionat și directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Ilfov, instituție aflată în subordonarea Ministerului Sănătății. Demisia a venit la o zi după ce Alexandru Rafila a anunțat că îi va cere explicații lui Teodor Gabriel Negulescu, întrucât inspectorii DSP au verificat azilele groazei și „nu au găsit nimic”.
Gabriela Firea a demisionat ”hotărâtă și cu fruntea sus”
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a demisionat vineri, ea suspendându-se și din funcția de președinte al PSD București. Ea spune că demisionează din funcția de ministru „cu mare regret, dar hotărâtă și cu fruntea sus”, fără să aibă vreo vină.
„Mi-a fost milă mereu de oamenii aflați în nevoie, am ajutat cât am putut pe oricine. Indiferent că am fost sau nu în funcții publice. Cei care mă cunosc personal și nu “de la televizor” știu asta. Se poate uita cineva în ochii mei să-mi spună că eu aș fi putut ști și tolera cel mai mic rău față de cineva?”, a transmis Gabriela Firea.
„A existat un singur interes: să se arunce cât mai mult noroi spre mine, cât mai multe dezinformări, să se exercite presiune mediatică asupra mea și a soțului meu, să fim puși la stâlpul infamiei, cu un singur scop”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.
Totodată, Ministrul Muncii, Marius Budăi a demisionat joi.
Cazul a luat amploare pe 4 iulie, când DIICOT a efectuat mai multe percheziții în cămine din Voluntari, în timp ce condițiile inumane în care erau ținuți bătrâni au fost dezvăluite de presă, în luna februarie. Ștefan Godei, patronul Asociației Gabriel cel Viteaz, care deține două dintre azilele groazei, a fost angajat în Primăria Capitalei în 2016, de la debutul primului mandat al Gabrielei Firea la PMB și a lucrat acolo timp de aproape cinci ani. Acum, el a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.