Calendar ortodox 26 iulie 2023. Ce sărbătoare este miercuri? În fiecare an, pe data de 26 iulie, Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește îi prăznuiesc pe Sfinții Ermolae și Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel.
Este sărbătoare cu cruce neagră, iar creștinii vor ține post!
Calendar ortodox 26 iulie 2023. Cine au fost Sfântul Ermolae și Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel?
Sfântul Sfinţit Mucenic Ermolae a slujit ca preot în cetatea Nicomidiei, în timpul conducerii împăratului Maximian (286-305 d.H.). Acesta s-a numărat printre cei două mii de creştini care au fost arşi de vii din porunca conducătorului păgân. Doar cu ajutorul credinței în Dumnezeu, trei oameni au scăpat nevătămaţi din flăcările poruncide de împărat: mai exact, Sfântul Ermolae, împreună cu alţi doi preoţi, Ermip şi Ermocrat.
În una dintre zile, Sfântul Ermolae l-a chemat la el acasă pe Pantelimon, care la acea vreme era păgân, spunându-i că “Hristos este singurul doctor adevărat” și că Acesta a venit să ne mântuiască pe noi oamenii fără a cere ceva în schimb.
În momentul în care a auzit aceste cuvinte, în sufletul Sfântului Pantelimon s-a aprins o credință profundă pentru Hristos, la scurt timp primind botezul şi devenind creştin.
Sfântul Cuvios Ioanichie Schimonahul este considerat unul din cei mai renumiţi sihaştri. În creștinism se spune că era cu metania din Mănăstirea “Cetăţuia Negru Vodă”, care era ctitorită în vecinătate.
Pentru că au scăpat nevătămați din foc, Ermolae, Ermip şi Ermocrat au fost torturați și uciși prin decapitare în cetatea Nicomidiei.
1 S †) Sf. Ier. Leontie de la Rădăuţi; Sf. Mc., doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian
2 D † Aducerea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne; †) Sf. Voievod Ştefan cel Mare; Sf.
Ier. Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului. Duminica a IV-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul IV Ecumenic; Vindecarea slugii sutaşului); Ap. Romani VI, 18-23; Ev. Matei VIII, 5-13; Ioan XVII, 1-13; glas 3, voscr. 4
3 L Sf. Mc. Iachint; Sf. Anatolie, Patr. Constantinopolului
4 M Sf. Andrei, Arhiep. Cretei; Sf. Cuv. Marta
5 M † Sf. Cuv. Atanasie Atonitul; Sf.
Cuv. Mc. Ciprian; Sf. Cuv. Lampadie (Post)
6 J Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia; Sf. Mc. Astie, episcopul Dirahiei
7 V Sf. M. Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon şi Acachie; Sf. Mc. Evanghel (Post)
8 S Sf. M. Mc. Procopie şi Sf. Mc. Teodosia, mama sa; † Sf. Mc. Epictet şi Astion
9 D Sf. Sfinţiţi Mc. Pangratie şi Chiril; Sf. Mc. Andrei şi Prov .Duminica a V-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei); Ap. Romani X, 1-10; Ev. Matei VIII, 28-34; IX, 1; glas 4, voscr. 5
10 L Sf. 45 de Mc. din Nicopolea Armeniei; Sf. Mc. Apolonie, Vianor şi Siluan
11 M Sf. M. Mc. Eufimia; Sf. Olga, împărăteasa Rusiei; Sf. Cuv. Leon din Mandra
12 M †) Cinstirea Sfintei Icoane Prodromiţa de la Muntele Athos; Sf. Mc. Proclu şi Ilarie; Sf. Veronica; Sf. Cuv. Mihai Maleinul (Post)
13 J Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Cuv. Ştefan Savaitul; Sf. Mc. Golinduhia din Persia; Sf. Cuv. Sara
14 V Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust şi Iraclie; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul (Post)
15 S Sf. Mc. Chiric şi Iulita; Sf. Cuv. Iosif, Arhiep. Tesalonicului; Sf. Vladimir, Luminătorul Rusiei
16 D Sf. Sfinţit Mc. Atinoghen cu cei 10 ucenici ai săi; Sf. Mc. Avudim şi Faust .Duminica a VI-a după Rusalii (Vindecarea Slăbănogului din Capernaum); Ap. Romani XII, 6-14; Ev. Matei IX, 1-8; glas 5, voscr. 6
17 L Sf. M. Mc. Marina; Sf. Ier. Eufrasie
18 M †) Sf. Mc. Emilian de la Durostor; Sf. Cuv. Pamvo; Sf. Mc. Iachint, Pavel şi Valentina
19 M Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Dias; Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov (Post)
20 J †) Sf. Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul
21 V Sf. Cuv. Simeon şi Ioan Pustnicul; Sf. Prooroc Iezechiel; †) Sf. Cuv. Rafail şi Partenie de la Agapia (Post)
22 S Sf. Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena; Sf. Cuv. Mc. Marcela
23 D Aducerea Moaştelor Sf. Sfinţit Mc. Foca; Sf. Mc. Apolinarie, episcopul Ravenei; Sf. Mc. Vitalie şi Valeria; Sf. Mc. Trofim şi Teofil .Duminica a VII-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul IV Ecumenic; Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum); Ap. Romani XV, 1-7; Ev. Ioan IX, 27-35; Ioan XVII, 1-13; glas 6, voscr. 7
24 L Sf. M. Mc. Hristina; Sf. Mc. Ermoghen
25 M Adormirea Sf. Ana, mama Preasfintei Născatoare de Dumnezeu; Sfintii Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic; Sf. Cuv. Olimpiada şi Eupraxia
26 M †) Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel; Sf. Sfinţit Mc. Ermolae; Sf. Mc. Paraschevi din Roma (Post)
27 J †) Sf. M. Mc. şi Tămăduitor Pantelimon; Sf. Cuv. Antuza
28 V Sf. Ap. şi diac. Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena, dintre cei 70; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu (Post)
29 S Sf. Mc. Calinic, Mamant şi Veniamin; Sf. Mc. Teodota cu fiii săi
30 D Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic; Sf. Mc. Iulita; Sf. Mc. Valentin, Ep. Umbriei .Duminica a VIII-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor); Ap. I Corinteni I, 10-17; Ev. Matei XIV, 14-22; glas 7, voscr. 8
31 L Înainteprăznuirea scoaterii Sf. Cruci; Sf. şi Dreptul Evdochim; Sf. Iosif din Arimateea (Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului)