Sinéad O'Connor a acordat un interviu cu puțin timp înainte să moară, la doar 56 de ani. Artista a vorbit despre abuzurile din copilărie și despre cum, pentru ea, muzica era o adevărată „terapie”.

Cântăreața a vorbit într-un documentar de la Sky TV, denumit „Nothing Compares”, despre viața sa, dincolo de titlurile controversate din presă. Documentarul va fi difuzat sâmbătă, 29 iulie. Acesta a fost filmat cu puțin timp înaintea morții sale fulgerătoare care a îndoliat o lume întreagă.

Ea a vorbit despre relația pe care o avea cu muzica: „Nu exista terapie când eram copil, așa că motivul pentru care am intrat în muzică a fost faptul că a reprezentat o terapie pentru mine”

Citește și: Sinead O’Connor, agresata sexual de mama: „Ma obliga sa spun ca nu sunt buna de nimic”

Sinéad O'Connor, despre greutățile copilăriei. O poveste tulburătoare

Copilăria lui Sinéad O'Connor nu a fost una deloc ușoară. Cântăreața a avut parte de neglijență și abuzuri din partea mamei sale. Vedeta a fost chiar obligată de cea care i-a dat viață să locuiască în grădină „24/7, timp de o săptămână sau două”.

„A fost un șoc pentru mine. Nu era ceea ce îmi doream. Voiam doar sa strig, să țip!” Ultimul interviu al lui Sinéad O'Connor. Povestea tulburătoare a vedetei

„A fost un șoc pentru mine. Nu era ceea ce îmi doream. Voiam doar sa strig, să țip!” Ultimul interviu al lui Sinéad O'Connor. Povestea tulburătoare a vedetei

[Sursa foto: The Times]

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: O femeie care a cumpărat un dulap vechi de pe Facebook a rămas fără cuvinte când a văzut ce se afla în interiorul acestuia- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

„Am țipat, am rugat-o să mă lase să intru. Mi-am petrecut întreaga copilărie fiind bătută din cauza condițiilor sociale în care a crescut mama mea”, a spus vedeta îndurerată înainte de a muri.

Documentarul care va apărea pe data de 29 iulie se concentrează și pe cariera lui Sinéad O'Connor în muzică.

Deși astăzi este cunoscută de milioane de oameni, este de menționat că inițial, artista fusese trimisă într-un ordin religios drept o „adolescentă incontrolabilă”. La scurt timp după acest episod, un profesor de muzică i-a descoperit talentul și a ajuns să fie angajată la o casă de discuri. 

Stilul vestimentar atipic al artistei nu a fost pe placul managerilor ei, potrivit mirror.co.uk

„Ei voiau să îmi las părul lung, să port fuste scurte și tocuri înalte, machiaj.... Și să scriu cântece care nu ar fi însemnat nimic, dar eu vin dintr-o țară în care erau revolte pe străzi din cauza pieselor. Pentru asta este arta!", spunea ea. 

Citeste si: Ce a pățit mama Geta? Getuța i-a trimis un pachet cu bunătăți mamei sale! "Dumnezeu să-ți dea sănătate și să te ferească de rău!"- kfetele.ro

Citeste si: Emilia Ghinescu: "Mă retrag în mine atunci cand mi-e dor". Artista își deschide inima în fața fanilor. Ce sentimente o încearcă- radioimpuls.ro

Citeste si: Câți bani pierde România din PNRR. Boloș explică de ce s-a blocat cererea 3 de plată: „CE a suspendat azi 400 de milioane de euro”- antena3.ro

Citește și: Sinead O’Connor a murit la doar 56 de ani. Ce s-a întâmplat? „Cu mare tristețe anunțăm decesul iubitei noastre Sinéad. Familia și prietenii ei sunt devastați și au cerut intimitate în acest moment foarte dificil”

Primul soț al lui Sinéad, John Reynolds, a vorbit despre ceea ce a inspirat-o pe vedetă să își radă capul. Coafura sa este un simbool al său.

„Evident că nu avea absolut nimic din toate acestea. Era doar o declarație puternică din partea unei femei care spunea: <<Nu te pune cu mine>> .  


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si