VIDEO- Crimă din gelozie, urmată de sinucidere, la Turda. Un bărbat i-a luat viața concubinei sale
Trupurile celor două persoane au fost descoperite noaptea trecută de polițiști. Anchetatorii spun că cel mai probabil este vorba despre o crimă urmată de sinucidere.
UPDATE: Bărbatul ar fi fi ucis-o pe cea cu care avea o relație amoroasă, dar care îi era și menajeră, din gelozie. Cei doi s-ar fi certat, iar când scandalul a degenerat, bărbatul ar fi aruncat cu un scaun în femeie, după care ar fi înjunghiat-o. Regretându-și fapta, bărbatul s-a spânzurat. Criminalul, care a decis să se spânzure, a lăsat un bilețel de adio, prin care descrie motivele care au dus la săvârșirea odioasei crime.
Cadavrele celor două persoane au fost găsite fără suflare într-un apartament din zona Micro 1, Turda. Patru mașini de poliție au ajuns la locul faptei.
Atât femeia, cât și bărbatul nu au mai fost văzuți de marți. Cei care au dat alarma la 112 au fost vecinii și prietenii bărbatului.
Crimă amoroasă la Turda
Roxana Cistelecan avea 29 de ani și avea o relație cu bărbatul în vârstă de 67 de ani. Tânăra avea două fetițe de 13, respectiv 8 ani. Joi, trupul ei a fost găsit în apartament, pe podea, acoperit cu un material textil și plină de sânge. Bărbatul de 67 de ani a fost găsit spânzurat în baia apartamentului.
Se pare că femeia îi făcea curățenie bărbatului și avea și o altă relație cu acesta. Din primele informații a fost lăsat un bilețel prin care este motivat gestul la care a recurs.
Bărbatul ieșise la pensie, dar lucra în continuare ca paznic la o firmă. Vecinii spun că bărbatul ar fi cel care a înjunghiat-o pe femeie și mai apoi s-ar fi spânzurat, ipoteză luată în calcul și de poliție.
„La data de 24 august a.c, în jurul orei 17.10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au fost sesizați de către pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj- Detașamentul Turda, despre faptul că au fost solicitați pentru a interveni într-un imobil de pe strada Rapsodiei, din Turda.
Acolo au găsit cadavrele a două persoane, cel al unui bărbat, de 67 de ani, care se afla spânzurat în baie și cel al unei femei de 29 de ani, acoperit cu un material textil, cu urme de sânge, pe podeaua unei camere din imobil. La momentul sosirii pompierilor ușa de acces în apartament era asigurată. Au fost demarate investigații la fața locului, urmând a fi stabilite împrejurările în care a survenit decesul celor doua persoane”, au
transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean.
Cercetările continuă sub aspectul infracțiunilor de omor și ucidere din culpă.