Președintele Klaus Iohannis a vizitat răniții de la Crevedia, în cursul zilei de marți. După această vizită, președintele României a oferit o serie de declarații jurnaliștilor.

„Am avut în ultimele săptămâni tragedie după tragedie. Am avut tragedia de la 2 Mai, am avut tragedia de la Botoşani, am avut tragedia de la Crevedia, am avut pe urmă tragedia de la Alba. Sigur, toate pot fi clasificate ca accidente, dar cred că autorităţile, instituţiile abilitate trebuie să meargă mult, mult mai mult în profunzime.

Întrebarea pe care cred că ne-o punem toţi este de ce s-a ajuns până aici? De ce nu s-a prevenit ce a putut fi prevenit? Şi atunci, cu siguranţă, autorităţile, instituţiile competente trebuie să caute explicaţii şi trebuie să caute soluţii pentru a preveni cât de mult se poate preveni în viitor. Trebuie să vedem. A fost neglijenţă, sau conivenţă, sau mai mult, sau pur şi simplu ignoranţă, sau n-au fost bune procedurile, sau nu s-au corelat instituţiile, sau cineva a încălcat clar legea? Cineva a încălcat legea penală? Toate aceste lucruri trebuie să fie căutate, clarificate, explicate, şi sistemele îmbunătăţite”, a spus preşedintele Klaus Iohannis

„Instituțiile trebuie să vină cu explicații”

Klaus Iohannis a declarat că așteaptă ca instituțiile care au dat greș să vină cu explicații și că nu poate accepta explicații precum „pe noi nu ne-a sesizat nimeni”.

Declarațiile președintelui Klaus Iohannis, după vizitarea răniților de la Crevedia: „Tragedie după tragedie. Întrebarea pe care ne-o punem toți este de ce s-a ajuns aici?”

Declarațiile președintelui Klaus Iohannis, după vizitarea răniților de la Crevedia: „Tragedie după tragedie. Întrebarea pe care ne-o punem toți este de ce s-a ajuns aici?”

[Sursa foto: Captură Video/Facebook/News.ro]

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

„Nu pot să accept explicaţii de genul că pe noi nu ne-a sesizat nimeni. Este un pic greu de acceptat în cazul, de exemplu, Crevedia că cei de acolo n-au ştiut. Nu vreau în acest moment să acuz pe nimeni, dar aştept ca instituţiile abilitate să-şi facă datoria, să vină cu explicaţii, cei vinovaţi să primească pedepse exemplare şi acolo unde sistemul nu funcţionează, unde corelările

din lege nu sunt bune, unde procedurile nu sunt suficient de bune, unde se calcă în picioare autorităţi care au toţi aceeaşi competenţă şi niciunul nu se duce până la rădăcina fenomenului, acestea să fie lămurite, clarificate, pentru a preveni în viitor astfel de evenimente”, a declarat șeful statului.

„Este, după părerea mea, inacceptabil să dăm din umeri şi să mergem mai departe. O astfel de serie de accidente, de tragedii, nu poate să rămână fără urmări clare, care scot în evidenţă ce s-a întâmplat şi ce se poate face mai bine. Dar, în toată această situaţie, să nu uităm de eroii pozitivi, pompierii şi personalul medical, care cu toţii şi-au făcut cu vârf şi îndesat datoria, punându-şi efectiv viaţa în pericol. Pe ei să-i felicităm”, a mai adăugat Klaus Iohannis.

„Trebuie îmbunătățite sistemele”

Președintele Klaus Iohannis a declarat, despre vinovatul moral al evenimentului catastrofal de la Crevedia, că nu vrea să dea răspunsuri în locul autorităților competente.

„Nu vreau să dau eu răspunsuri în locul autorităţilor competente. Ştiţi foarte bine că şi procurorii au deschis dosare, şi la Interne se fac verificări. Aşteptăm aceste rezultate, dar ce am vrut să transmit tuturor este că: nu accept să se spună la sfârşit asta e, au fost accidente. Trebuie îmbunătăţite sistemele şi da, bănuiesc unde vreţi să bateţi, nici o analiză politică nu trebuie evitată”,

a spus preşedintele, întrebat cine este vinovatul moral al tragediei de la Crevedia.

Președintele României îi admiră pe pompieri și pe medici

Klaus Iohannis a declarat, public, că îi admiră pe medici pentru hotărârea și dăruirea lor, dar și pe medici pentru mobilizarea rapidă și incredibilă de care au dat dovadă în această situație dificilă.

Declarațiile președintelui Klaus Iohannis, după vizitarea răniților de la Crevedia: „Tragedie după tragedie. Întrebarea pe care ne-o punem toți este de ce s-a ajuns aici?”

Declarațiile președintelui Klaus Iohannis, după vizitarea răniților de la Crevedia: „Tragedie după tragedie. Întrebarea pe care ne-o punem toți este de ce s-a ajuns aici?”

[Sursa foto: Captură Video/Facebook/News.ro]

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

„Am vizitat pompierii răniţi care sunt aici în spital. Am întâlnit două categorii de persoane pe care trebuie să recunosc le admir şi le stimez, pompierii care au fost la intervenţie, profesionişti, hotărâţi, dăruiţi şi care din păcate au fost răniţi în cadrul acestei intervenţii. Pe de altă parte, evident, medicii, întregul corp medical care s-a mobilizat incredibil, rapid de tot s-a mobilizat întregul spital, a preluat pacienţuii, i-a tratat şi aceste intervenţii foarte rapide cred că putem să spunem că au salvat vieţi şi destine”, a spus preşedintele.

Klaus Iohannis le-a transmis însănătoșire grabnică pacienților răniți de la Crevedia. Președintele s-a gândit și la familiile victimelor.

„Acum este foarte important ca cei care sunt răniţi să poată se revină cât mai repede la munca lor. Este însă momentul să ne gândim şi la familiile victimelor, să le arătăm că suntem real alături de ei, că înţelegem suferinţa şi fiecare în zona lui încearcă să vină cu un ajutor pentru ei. aceste lucruri sunt urgente, trebuie să se întâmple acum dar deja trebuie să vedem şi un pic mai departe”, a mai adăugat Klaus Iohannis.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si