VIDEO-Pericolul de explozie la o stație GPL din Sectorul 3 București, neutralizat. Stația a fost închisă în urmă cu trei zile
Pompierii au fost solicitați de urgență sâmbătă, în cazul unei stații GPL, din București, închisă cu trei zile în urmă. Ar fi fost vorba de scăpări de gaze. Suporterii care asistau la un meci de handbal, au fost evacuați de urgență.
UPDATE. Potrivit Prefectului Capitalei, pericolul de explozie la stația GPL din Sectorul 3 București a fost neutralizat. S-a montat un robinet de siguranță.
Mirosul puternic de gaz s-a resimțit sâmbătă în Sectorul 3 din București. În urma apelului la 112, autoritățile au evacuat zona de urgență. De asemenea, pompierii au răcit rezervorul. Stația GPL a fost închisă în urmă cu trei zile.
În apropiere se desfășura un meci de handbal
În apropierea stației GPL se desfășura un meci de handbal, iar spectatorii au fost evacuați înainte de finalul partidei. Zona a fost securizată, în urma intervenției pompierilor și a forțelor de ordine.
„ Intervenim în acest moment pe Bd. Energeticienilor din Sectorul 3 al Capitalei. Scăpări de gaze la un robinet de la o stație GPL. Se acționează pentru evacuarea populației pe o rază de 100 m pentru siguranța acesteia până la remedierea situației.
Acționăm cu perdea de apă asupra buteliei. Intervin 5 autospeciale de stingere. Misiunea este în dinamică, revenim cu date ”, a transmis ISUBIF.
Alarma a fost dată prin apel al 112 care semnala scurgeri de gaze la o butelie de la o staţie GPL din zona Vitan-Bârzeşti din Sectorul 3, Bucureşti.
La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri, iar aproximativ 50 de oameni au fost evacuaţi.
Din primele informaţii staţia GPL fusese închisă în urmă cu trei zile pentru că era prea aproape de clădirile din zonă.