Natalia Intotero a transmis astăzi că Ministerul Familiei Tineretului şi Egalităţii de Şanse susține, financiar, printr-un program, tratarea infertilității. Ministrul a declarat că sunt mii de femei, cu cetățenie română, care beneficiază deja de program, unele fiind însărcinate. Natalia Intontero susține ca femeile să se înscri eîn acest program.

Guvernul tratează infertilitatea

Programul Naţional Social pentru Creşterea Natalităţi a început la 5 decembrie 2022 și este finanțat din bugetul de stat, din bugetul Ministerului Familiei Tineretului şi Egalităţii de Şanse și își propune susținerea financiară a cuplurilor şi a persoanelor singure din România, în vederea

tratării infertilității, dar și a creșterii nataltății din țară.

"Îmi doresc ca acest program să continue, este un program necesar, mai ales că ne confruntăm cu cele mai scăzute date demografice din ultimii 30 de ani. Infertilitatea rămâne o problemă reală şi nu cred ca cineva să îşi dorească să închidă acest program", a transmis Natalia Intotero.

Ministrul a continuat precizând că au fost înregistragte aproape 10.000 de dosare, dintre care 7.732 au fost eligibile. În prezent, sunt 6.381 de contracte semnate pentru care s-au comandat vouchere. Au fost realizate aproape 1.500 de deconturi pentru medicamente și proceduri mediale de specialitate.

"Suntem la zi cu înregistrarea dosarelor transmise începând de data de 5 decembrie 2022 – dată la care a demarat proiectul nostru- şi până în prezent. Dosare privind obţinerea sprijinului financiar de 15.000

de lei au fost înregistrate 9.617, dintre care 7.732 de dosare au fost declarate eligibile"

Ministrul Familiei Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intontero, a declarat că Programul Naţional Social pentru Creşterea Natalităţii are rezultate benefice, unele dintre femeile înscrise fiind deja însărcinate.

"Avem doamne care urmează tratamente de infertilitate şi abia aştept să venim cu veşti despre primii bebeluşi", a transmis Natalia Intotero.

Citește și: VIDEO- Marcel Ciolacu anunță ,,măsuri drastice'': Cel puțin 10 ani fără permis de conducere

Cum poți accesa programul?

Acte necesare pentru a beneficia de program

Acte necesare pentru a beneficia de program

[Sursa foto: mfamilie.gov.ro]

1. Criterii de eligibilitate:

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

a) cei doi membri ai cuplului infertil (căsătoriţi sau nu)/ femeia infertilă să fie cetăţeni români şi să aibă domiciliul în România;

b) cei doi membri ai cuplului infertil (căsătoriţi sau nu)/ femeia infertilă să aibă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România;

c) procedurile medicale de specialitate recomandate trebuie să se desfăşoare într-o unitate medicală de pe teritoriul României, parteneră a programului, autorizată să desfăşoare acest tip de activităţi;

d) vârsta femeii beneficiare să fie cuprinsă între 20 şi 45 ani.

2. Actele necesare înscrierii în Program:

Cererea de înscriere- Anexa 1, care cuprinde următoarele documente justificative:

a) Copii ale actelor de identitate ale solicitanţilor;

Citeste si: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Filmul crimei din Bacău, în cazul fetei de 18 ani ucise de un vecin în timp ce încerca să-și salveze frățiorii mai mici- radioimpuls.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

b) Declaraţie pe propria răspundere – Anexa 1a;

c) Document din care să rezulte diagnosticul de infertilitate, cu indicaţia medicală pentru realizarea procedurii de FIV, eliberat de un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu supraspecializare FIV şi reproducere umană asistată medical, angajat sau colaborator al unităţii sanitare partenere, emis cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului – Anexa 1b;

d) Adeverinţă eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate din care să rezulte calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate a solicitantului, emisă cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului sau orice alte documente oficiale, conform legii, care să probeze calitatea de asigurat;

e) Acord individual de prelucrare a datelor cu caracter personal – Anexa 1c.

Solicitanţii trebuie să depună online la adresa [email protected] a MFTES dosarul complet.

Citește și: UPDATE- Parlamentarii se întorc de azi la muncă după vacanța de vară. Începe sesiunea de toamnă/ Prioritățile: jaloanele din PNRR, legea pensiilor, legea salarizării și corectarea legii pensiilor speciale


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si