VIDEO- Terapie antistres în „sala de spart”: „O descătușare, o eliberare, da e și terapeutic”
Camera de spart, o nouă activitate prin care tot mai multe persoane stresate scapă de tensiuni.
În doar câteva minute, cei care au acumulat tensiune în exces pot scăpa de ea dacă distrug tot ce le iese în cale. Se întâmplă asta, evident, într-un mediu controlat. Dar înainte să ia în mâini barosul sau bâta de baseball, clienții trec printr-un scurt instructaj.
”Atenție maximă când loviți, distanța de la care loviți. Nu stați deasupra sticlei că aia poate sări la nivelul picioarelor. Stați la un metru, doi, în spate, loviți din lateral, nu de sus, să nu dați în gâtul sticlei”.
În cele două săli amenajate se intră pe rând și numai cu echipament special format din combinezon, mănuși și vizieră. Paula și Ștefania, două prietene din Brașov, au aflat despre acest concept și au decis să îl testeze.
”E o experiență inedită, n-am mai văzut acest concept și e o nouă metodă bună de a-ți elibera stresul acumulat în timpul săptămânii. A fost solicitant. Credeam că o să fie mai ușor, sunt foarte dure sticlele, dar a fost interesantă experiența”, povestește o clientă.
”N-am mai fost niciodată, este prima dată, e o experiență foarte interesantă. Pentru mine, din punctul meu de vedere, e perfectă pentru a te elibera de stres. Faptul că sticlele se sparg ai parte de eliberarea emoțiilor”, a mai zis o altă clientă.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Iar stres, frustrări și nervi acumulează oricine, indiferent de vârstă. La cei 55 de ani ai săi, Doru a scăpat de tensiune după ce a lovit cu barosul în aparatura electrică veche.
”E prima dată când face acest lucru.
E relaxant, e eliberator. E greu, e ușor? Există un efort fizic, dar nu-i mare. O descătușare, o eliberare, da e și terapeutic, deci are efect și terapeutic, clar”, zice Doru.Raul a amenajat sălile de spart după un model inspirat din Marea Britanie. Locația a fost deschisă în urmă cu câteva luni, iar până acum nu a dus lipsă de clienți.
”În camera asta avem sticlă, sticlă care este reciclabilă. O iau întreagă de la o companie, o duc înapoi cioburi tot acolo, totul e reciclabil. Nea Vasile îl avem și în camera cealaltă avem electronice, electrocasnice, centrale termice 03,32 /musca/ 03,39 Acolo lovim cu barosul, aici avem o bâtă de baseball”, explică Raul Costescu, administrator.
Ambele sesiuni durează 15 minute. Pentru camera cu sticle clienții trebuie să scoată din buzunar 50 lei, iar dacă vor să testeze camera cu electronice și electrocasnice prețul este de 75 de lei.