Autostrada A0, o nouă șosea de mare viteză care va dubla actuala șosea de centură și va ocoli Bucureștiul, măsoară circa 100 de kilometri. A0 va fi construită în așa fel încât să aibă legături directe cu celelalte autostrazi și să fie accesibilă din toate direcțiile

O primă bucată din A0 va fi deschisă circulației chiar în acest an. Dar și aici sunt piedici.

Capitala cu două centuri, niciuna gata

Din cei 19 km cât are lotul 2 nord din autostrada de centură, deocamdata numai 9 km și jumătate vor fi dați în folosință, iar restul rămân muzeu. Și inaugurarea a întârziat. Deși inițial trebuia să putem circula pe această porțiune din octombrie, abia în noimebrie ne vom bucura de primii km de autostradă.
Slabe șanse însă de alte inaugurări în acest an.

"Dacă până la sfârșitul anului nu avem condiții meteo vitrege se va deschide și lotul 1. Problema reală pe A0 sud este dată de lotul 3. Acolo ar fi trebuit să se termine lucrările anul acesta. Noi vorbim de un progres fizic de 60%", a declarat Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR.

Doar că mai avem de așteptat până în 2026, atunci când autoritățile au promis că toți cei 101 kilometri vor fi dați în funcțiune. Acelasi termen limită îl are și Autostrada Moldovei, care are însă o lungime de trei ori mai mare, respectiv 319 kilometri, și ale cărei lucrări au început anul trecut.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Aruncăm o privire și asupra actualei centuri. Nici aici lucrurile nu stau mai bine. Încă din 2007 autoritățile se opintesc să o lărgească, dar lucrările de modernizare bat pasul pe loc pe multe tronsoane.

În fiecare dimineață, pe porțiunea de centură dintre DN2 și Autostrada Soarelui se merge bară la bară.

Pasajul Cernica ar fi trebuit finalizat anul trecut, dar nu e gata nici acum. Greu merge și lărgirea șoselei de centură, de la două benzi la patru. Sunt 11.5 km care trebuiau sa fie gata tot în 2022, dar lucrările bat pasul e loc.

"Trebuia să fie gata în acest moment. Firma care a câștigat licitația nu a performat și de asta am rezilitat contractul în decembrie anul trecut. Sper ca în primăvară maximum să avem constructor și să înceapă lucrările", a declarat Ionel Scrioșteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

Autoritățile estimează că toate lucrările de modernizare pe șoseaua de centura vor fi finalizate tot în 2026.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si