Delia Săndulachi, corespondent Kanal D, ne aduce mai multe informații:

Autoritățile estimează că vor participa peste 60.000 de persoane la pelerinajul de la Iaşi 

„Nu este foarte lungă așteptarea pentru cei care ajung acum la racla cu Moaștele Sfintei Parascheva. Sunt aproximativ 3.000 de persoane care așteaptă la rând, asta înseamnă un timp de așteptare puțin peste 3 ore. Sunt oameni veniți de la sute de kilometri distanță să se închine la Cuvioasa Parascheva.

Au adus cu toții obiecte personale pe care vor să le atingă de raclă și să le ducă înapoi acasă.

Dacă în zilele trecute, când a fost ceva mai aglomerat, aveau la dispoziție doar câteva secunde pentru a se închina, acum pot rămâne puțin mai mult să se roage. Așteptarea, timpul lung petrecut pe drum și-au spus însă cuvântul. Sunt 90 de persoane care au avut până acum nevoie de îngrijiri medicale. Așteptarea este mai grea pe timpul nopții, când temperaturile sunt scăzute. De exemplu, azi-noapte au fost 5 grade, iar la noapte vor fi 2 grade.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Așadar, dacă aveți în plan să ajungeți aici îmbrăcați-vă adecvat. Cel mai mare număr de credincioși este așteptat să sosească în zilele următoare, pe 13 și 14 octombrie, de Hramul Sfintei Parascheva. Autoritățile estimează că vor fi peste 60.000 de persoane, iar timpul de așteptare va fi cuprins între 16 și 20 de ore.”, transmite Delia Săndulachi, corespondent Kanal D.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si