Agricultorii anunță că pâinea se va scumpi cu 20% în perioada următoare, asta deși rata inflației se află în scădere. Fermierii sunt foarte deranjați de cum acționează statul în sectorul agricol și spun că mai mult se afundă în datorii din cauza secetei și a producției slabe de anul acesta.

Cum justifică fermierii scumpirile?

Fermierii susțin că nu mai pot ține pasul cu scumpirile, iar costurile lor de producție nici măcar nu sunt acoperite de producție.

Anul acesta seceta a fost problema principală, deoarece le-a dat peste cap culturile.

”Scumpirile în lanț se datorează creșterii prețurilor la energie și carburanți, dar pentru fermieri au crescut în mod excesiv toate prețurile inputurilor, în special al îngrășămintelor, aproape de cinci ori mai mult decât înainte. Iar livrările de produse agricole, adică rodul culturilor de porumb, grâu, floarea soarelui, rapiță sunt aceleași ca acum 3 ani, prețurile de livrare de la producător nu acoperă nici pe departe costurile de producție. Spre deosebite de anii anteriori, cheltuielile de producție s-au mărit datorită costurilor cu irigațiile, seceta fiind din ce în ce mai accentuată ”, a spus în exclusivitate pentru stirilekanalad.ro  Elena Gustoiu.

Agricultorii anunță că pâinea se va scumpi cu 20% în perioada următoare, asta deși rata inflației se află în scădere.

Agricultorii anunță că pâinea se va scumpi cu 20% în perioada următoare, asta deși rata inflației se află în scădere.

[Sursa foto: PixaBay]

”Dacă vor avea loc scumpirile asta nu înseamnă că sunt doar la ei. Scumpiri sunt și la fermieri pentru că fermierul la momentul acesta cerealele le-au vândut la un preț foarte mic, nu știu cred că prețul a scăzut undeva la 50-60% față de anul 2022.

Nu înțeleg care este interesul și ce relevanță au scumpirile la momentul acesta, cel puțin la alimente, pentru că dacă are același preț electricitatea, scumpirile vin doar la industria alimentară, panificație, dar nu și la fermier. Fermierul are întotdeauna de suferit, ceea nu înțelegem. Inflația pare că scade în statistici și mai este încă ceva, fermierii după ce că prețurile sunt bătaie de joc, autoritățile din România la momentul acesta nu iau nicio măsură cu cerealele din Ucraina și suntem de acord ca cerealele să tranziteze prin țara noastră.
Mai mult decât atât, vrem să știm și cum se țin acele controale ca cerealele să nu se vândă pe teritoriul României, deoarece ele s-au vândut de când a început tranzitarea. Anul acesta a fost și unul foarte secetos, mai ales în partea Bărăganului, în câteva județe unde potențialul agricol este foarte mare”, 
a explicat prim-vicepreședintele Asociației Forța Fermierilor, Valentin Popa.

Cu ce probleme se mai confruntă fermierii din România?

De asemenea, printre problemele cu care se mai confruntă fermierii se regăsește și creditarea, care în alte țări din Uniunea Europeană este în beneficiul celor care muncesc pământul. Banca Națională a României a venit deja cu avertisment, spunând că dobânzile nu vor scădea, pentru ca rata inflației să se mențină.

Citește și: Importurile de cereale din Ucraina vor fi permise numai în baza unui acord de punere în piață eliberat de MADR. OUG va fi aplicată până la finalul lunii decembrie

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

”Fermierii din România nu sunt ajutați cu creditarea, un credit pe o perioadă foarte lungă, cel puțin 7-8 ani de zile, adică cum sunt în statele membre.

Ei au un credit pe 10 ani de zile, sau 15 ani de zile cu o dobândă de 2%. Asta înseamnă ca fermierul să poată să nu mai stea cu un stres că este un an mai secetos, un an mai slab, cu producții mai slabe și fiind pe un termen mai lung are și el o garanție că nimeni nu-l stresează cum este la noi. La noi nu-ți dă mai mult de 3-5 ani de zile și cu o dobândă de cel puțin 13%. Adică ROBOR-ul de 8, 9, 7 depinde, că el când crește, când scade și dobânda 6,7, chiar și 8. De exemplu, în anul 2023 eu am luat cu o dobândă de aproape 20% să pot să-mi acopăr o parte din cheltuielile pe care le-am avut și datorită secetei n-am avut producții și nu avut de unde să plătesc. Am fost nevoit să apelez la bănci și cu dobânda asta am luat credit. Păi atunci întreb și eu, noi pentru cine lucrăm, pentru bănci și pentru stat să plătim taxe și impozite și noi să nu avem niciun beneficiu? Deci aici este durerea noastră ca fermieri și nu suntem luați în considerare exact cum sunt fermierii din țările membre. Ei au o dobândă foarte mică subvenționată de statul respectiv, adică acolo încurajează fermierii. În momentul în care un fermier intră într-o locație, într-o instituție acolo este respectat, îl salută, i se spune ”Să trăiți!”, în schimb la noi este bătaie de joc. Acela nu este un simplu fermier, pentru că datorită lui tu ai ce pune pe masă”, a mai precizat Valentin Popa în exclusivitate pentru stirilekanald.ro.

Prim-vicepreședintele Asociației Forța Fermierilor, Valentin Popa.

Prim-vicepreședintele Asociației Forța Fermierilor, Valentin Popa.

[Sursa foto: Valentin Popa - Facebook]

”În România ești bătaie de joc. Din ce am discutat și cu cei cu ovinele, crescătorii de animale au scos niște măsuri de unde aveau și ei cât de cât o subvenție, acum, aproape că se taie tot. Noi ce facem? De ce nu încurajăm și zootehnia? Dacă nu mai este zootehnie, automat unde mai vinzi cerealele? Trebuie încurajate aceste zootehnii pentru ca tinerii să poată să vină să facă zootehnie, să înceapă o afacere în agricultură. La noi e invers, dacă putem trimitem controale să distrugem, nu-l chemăm să arătăm care este calea cea bună, să discutăm și să ajutăm să facă acele documente și să pună la punct. Noi îi tragem o amendă, îi facem dosar penal, scriem de el că nu are îngrășăminte, că animalele nu sunt îngrijite”, spune prim-vicepreședintele Asociației Forța Fermierilor.

Bani pentru fermieri, aprobați de Guvern

Ministerul Agriculturii a anunțat luni, 16 octombrie că Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, 16 octombrie 2023, Ordonanța de Urgență privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA și FEADR, aferente politicii agricole comune, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2021-2027 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării, informează AgroInfo. În perioada 2021-2027 în bugetul MADR, a fost prevăzută, doar pentru anul 2023 o anvelopă financiară de 10.846.520.000 lei credite de angajament și 8.850.675.000 lei credite bugetare. Doar Pilonul I al PS PAC 2021-2027 beneficiază de acest act normativ, mai exact aproximativ 800.000 fermieri pentru plata avansului aferent cererilor anului 2023. 

Spre deosebite de anii anteriori, cheltuielile de producție s-au mărit datorită costurilor cu irigațiile, seceta fiind din ce în ce mai accentuată.

Spre deosebite de anii anteriori, cheltuielile de producție s-au mărit datorită costurilor cu irigațiile, seceta fiind din ce în ce mai accentuată.

[Sursa foto: Arhiva stirilekanald.ro]

”Eu nu mai cred în minuni. Am tot crezut până acum și am zis că oamenii aceștia când vorbesc își asumă ce vorbesc. Mie îmi plac oamenii care când vorbesc ceva duc și la bun sfârșit. Asta cu politicile agricole, știți că noi anul 2000 până în 2022 noi aveam subvenții 176 de euro pe hectar. Din 2023 avem 97 de euro pe hectar, pe suprafață. Au venit cu niște măsuri care pe noi ne afectează pentru că noi trebuie să lăsăm 5% pârloagă în condițiile în care noi suntem foarte săraci ca fermieri, noi nu facem exces de îngrășăminte. Nu ne mai lasă să facem rotația culturilor, fermierii români nu au așa infectate terenurile agricole încât să nu poți să faci cel puțin încă un an rotația culturilor. Ce vrem cu agricultura din România, să o distrugem? Noi cred că n-am știut să lucrăm PNS -ul, noi cred că l-am semnat și l-am trimis așa cum a venit”, adăugă Valentin Popa.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Nici fermierul Elena Gustoiu nu mai crede că se va ajunge la un acord în care fermierii să aibă mai multe drepturi.

Citește și: EXCLUSIV- Plata cu cardul la piață: ”Cumpărătorii sunt încântați. Producătorii și-au dat seama că le crește vânzarea”- Lista orașelor din România cu piețe cu POS

”Există o lipsă totală de interes și patriotism și oamenii cu adevărat capabili nu sunt agreați de sistem, totul fiind corupt și greu de reformat în interesul locuitorilor acestei țări, care se vrea doar o țară de tranzit, strict consumatoare. Statul ar trebui să se implice mult mai mult în politica agricolă, să fie ajutați fermieri și mai ales ascultate problemele din domeniu de către oameni care știu ce se întâmplă pe teren, nu doar din auzite, stând liniștiți în fața unui calculator, departe de realitatea din câmp. Sunt multe probleme ce au survenit din cauză că politica apără mai mult pe străini, decât să fie lângă și pentru interesele propriei țări!”, a explicat în cele din urmă Elena Gustoiu.  


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si