Noi reguli pentru persoanele care locuiesc la o adresă diferită față de cea din buletin. Românii care nu respectă legea riscă să fie amendați
Românii care locuiesc la altă adresă față de cea înscrisă în cartea de identitate riscă amenzi.
În ceea ce privește evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate, legislația a fost schimbată.
Potrivit unei noi legi, persoanele care locuiesc la o adresă diferită față de cea din cartea de identitate, au obligația ca în decursul a 15 zile, să își facă mutația. În caz contrar, pot fi aplicate legi de către polițiști.
”Art. 39. (1) Persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate sunt obligate să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței în termen de 15 zile de la mutare și să ceară înscrierea în cartea de imobil."
Persoanele care nu respectă regula aceasta, riscă să primească de la persoane împuternicite, din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor sau de la polițiști, amenzi care sunt cuprinse între 40 și 80 de lei, potrivit avocatnet.ro.
Atunci când vine vorba despre înlocuirea actului de identitate, acesta se înlocuiește cu unul nou din mai multe motive. Acestea pot fi: fie și-au schimbat adresa de domiciliu sau numele, fie este expirat, pierdut, furat sau deteriorat, potrivit Jurnalul.ro
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
În ceea ce privește termenul de valabilitate a cărții de identitate, acesta este următorul:
-4 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
-7 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani;
-10 ani după împlinirea vârstei de 25 de ani;
-nelimitat după împlinirea vârstei de 55 de ani.