O elevă de la Școala Gimnazială „Vasile Conta” din Iași a fost bătută fără milă de două colege, la finalul orelor, sub ochii nepăsători ai celorlalți elevi.

Victima a fost pusă la pământ de agresoare, care au lovit-o cu pumnii și picioarele și i-au adresat cuvinte jignitoare. Scenele șocante au avut loc chiar în apropierea instituției de învățământ.

Citește și: Două eleve s-au luat la bătaie pe holurile unei școli din județul Olt. Motivul, un băiat. Nu sunt la primul incident de acest fel

Bătaia, folosită ca instrument de răzbunare

Cele două eleve s-ar fi răzbunat pe colega lor, bătând-o, deoarece aceasta i-a spus dirigintei sale, în timpul unei ore, că se simte amenințată de cele două.

„Gata, gata. Ridică-te, Bravo!”, se poate auzi în înregistrarea video cu momentul bătăii.

Una dintre colegele tinerei au spus că o va bate dacă aceasta va avea curajul să o pârască. Astfel, după terminarea orelor de curs, cele două tinere s-au ținut de cuvânt și i-au aplicat o „corecție”. Bătaia s-a petrecut în apropierea instituției de învățământ.

După incident, directoarea școlii a auzit cele întâmplate chiar de la un polițist care a văzut întreaga scenă. Aceasta a declarat că a fost demarată o anchetă internă și că a sesizat comisia de prevenire a violenței și comisia antibullying. Ancheta se va derula cu ajutorul Poliției Secția 6, iar părinții vor fi chemați la școală pentru a participa la activități cu scopul prevenirii violenței în instituțiile de învățământ, potrivit  Știrea de Iași

.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

„Despre acest incident am fost informată de un inspector din cadrul Secţiei 6 Poliţie Iaşi. M-a întrebat dacă ştiu de el şi dacă am vazut filmarea. Nu ştiam. Incidentul s-a produs în afara şcolii şi după orele de curs. Am demarat o anchetă internă. Vom aplica regulamentul şcolar, vom urma toate procedurile care există la nivelul şcolii, vom chema părinţii, şi în parteneriat cu ISJ şi CJRAE vom demara activităţi de prevenire", a declarat directoarea şcolii, potrivit sursei citate anterior.

Au fost demarate anchete în urma actelor de agresiune între eleve

Inspectoratul Școlar Județean Iași și Inspectoratul Județean de Poliție Iași au demarat câte o anchetă, după ce filmarea în care cele două eleve își bat colega a ajuns în mediul online

Deși incidentul nu s-a petrecut în incinta unității de învățământ, inspectorul general al ISJ Iași, Luciana Antoci, a declarat că a fost demarată o anchetă privind agresiunea în școli. 

„Chiar dacă nu a fost spaţiul şcolii, vorbim despre implicarea unor elevi în acest incident şi nu putem să rămânem indiferenţi la ceea ce se întâmplă. Am constatat şi în ultimii ani o escaladare a fenomenelor de bullying, cyber bullying, de violenţă în comportamentul relaţional dintre elevi. De aceea, punctual, în cazul incidentului de la Şcoala Vasile Conta, consiliem directorul unităţii de învăţământ.

Am convocat în regim de urgenţă Consiliul de Administraţie, se va iniţia o comisie cercetare şi, evident, trebuie neapărat să luăm măsurile care impun.

Astfel cazuri deşi sunt izolate trebuie să genereze reacţie imediată şi trebuie luate măsurile care impun", a declarat inspectorul general al ISJ Iaşi.

O elevă din Iași a fost agresată de două colege, după ce victima i-ar fi spus dirigintei că este amenințată: „Gata, gata. Ridică-te, bravo!”

O elevă din Iași a fost agresată de două colege, după ce victima i-ar fi spus dirigintei că este amenințată: „Gata, gata. Ridică-te, bravo!”

[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citește și: VIDEO: Un elev vindea droguri sub amenințările unui traficant extrem de periculos

Cazul a ajuns și în atenția oamenilor legii, care au demarat o anchetă. Din precizările polițiștilor, fetele au vârsta de 14 ani.

„Urmare a apariţiei în spaţiul public a unor imagini video în care se observă un conflict fizic între două tinere din municipiul Iaşi, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Iaşi s-au autosesizat şi, în urma cercetărilor efectuate, au identificat părţile implicate în incident. Sunt două minore în vârstă 14 de ani”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Adina Ciobanu.

În plus, autoritățile spun că părinții tinerei agresate nu vor depune plângere penală cu privire la cele întâmplate. Verificările sunt continuate pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care a avut loc agresiunea și pentru luarea măsurilor legale în acest caz.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si