Potrivit unui comunicat al MAI, instituțiile din acest domeniu fac demersuri diplomatice constante pentru consolidarea sprijinului statelor membre UE și ale Comisiei, dar încearcă și să păstreze o performanță ridicată pentru protecția frontierelor și combaterea migrației ilegale, în ceea ce privește obținerea deciziei de aderare a României la Schengen. De asemenea, conducerea MAI  este de părere că „punerea pe ordinea de zi a Consiliului JAI sau a unui alt Consiliu a subiectului extinderii spaţiului Schengen este oportună doar în momentul în care este securizat sprijinul tuturor statelor membre UE".

Explicațiile MAI cu privire la aderarea României la Schengen

MAI a ținut să facă aceste precizări după ce europarlamentarul Eugen Tomac a făcut o postare pe Facebook, prin care a spus că este „total șocat” pentru că „întreaga reuniune este dedicată exclusiv problematicii Schengen, doar că nici de această dată nimic despre extindere, nimic despre România şi Bulgaria". 

Citește și: Marcel Ciolacu, declarații în urma vizitei la Kiev: ,,Din acest moment, la nivel internațional există o singură limbă care reprezintă poporul român: limba română!''

Consiliu JAI

Consiliu JAI

[Sursa foto: Reuters]

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Ministerul Afacerilor Interne a mai precizat că reuniunea „are pe ordinea de zi Regulamentul privind prevenirea şi combaterea abuzului sexual asupra copiilor, dimensiunea externă a migraţiei, Pactul privind migraţia şi azilul, Decizia de modificare a Deciziei nr. 1.313/ 2013/ UE privind Mecanismul de Protecţie Civilă al UE, prevenirea radicalizării online a minorilor”.

De asemenea, la cererea României în COREPER, s-a introdus pe ordinea de zi și un punct de informare în ceea ce privește spațiul Schengen.

Aici, reprezentanții României și Bulgariei vor prezenta o serie de măsuri luate în scopul consolidării controlului frontierelor și informării la zi a miniștrilor de interne din statele mebre și asociate. În aceeași ședință de astăzi se va prezenta un punct de vedere pozitiv în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de acquis Schengen de către România.

Europarlamentarul Eugen Tomac, afirmații dure la adresa Consiliului JAI: „Acest subiect lipseşte cu desăvârşire de pe agenda acestui Consiliu JAI unde timp de două zile se discută doar despre Schengen”

Astfel, într-o postare pe Facebook, Eugen Tomac a declarat că: „Acest abuz de putere începe să devină tot mai sfidător în condiţiile în care toate instituţiile europene ne-au asigurat că prioritatea UE în chestiunea Schengen este intrarea României şi Bulgariei.

Citește și: VIDEO/ LIVE TEXT- Joe Biden, vizită istorică în Israel. Speranțele de pace pentru Orientul Mijlociu se bazează pe deciziile lui

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Două gemene bogate au anunțat că îşi caută un iubit pe care să îl împartă. Poate să fie și sărac, dar să îndeplinească o condiție cheie- antena3.ro

Drapelul României

Drapelul României

[Sursa foto: europafm.ro]

Preşedintele Iohannis ne-a asigurat anul trecut că în 2023 vom intra sigur în Schengen, iar Guvernul chiar a ameninţat că va da Austria în judecată la CJUE, doar că acest subiect lipseşte cu desăvârşire de pe agenda acestui Consiliu JAI unde timp de două zile se discută doar despre Schengen. Cine minte şi de ce nu figurăm pe agendă trebuie să ne explice Guvernul imediat, este pur şi simplu revoltător".


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si