Sunt reacții dure peste tot în lume după ce mai multe celebrități și-au spus opiniile despre războiul teribil din Israel. Un mesaj public de susținere a palestinienienilor i-a adus deținătorului Balonului de Aur, Karim Benzema un uriaș scandal în Franța. Iar fotbalistul Mohamed Saleh a făcut un apel pentru ca ajutorul umanitar să fie permis în Fâșia Gaza. Pe de altă parte, fotomodelul Gigi Hadid, pe jumătate palestiniană, a primit amenințări cu moartea, a transmis Cristian Sabbagh.
Fotbalistul franco-algerian, Karim Benzema a postat pe pagina sa de socializare un mesaj public pentru Palestina.
" Toate rugăciunile noastre pentru locuitorii Gaza, care sunt din nou victime ale acestor bombardamente nedrepte, ce nu cruță femei sau copii", a scris atacantul cu 97 de selecţii în naţionala Franţei, care a declanșat un scandal uriaș în Franța. Ministrul de interne l-a acuzat de legături islamiste.
Poziția lui Benzema a fost criticată și de o senatoare franceză care a cerut să i se retragă Balonul de Aur, câștigat în 2022 și chiar cetățenia franceză.
Fotbalistul, care acum joaca și s-a mutat în Arabia Saudită, a anunțat prin avocatul său că vrea să îl dea în judecată pentru calomnie pe Ministrul de interne. Benzema a respins orice legături cu organizațiile islamiste.
Citește și: Război Israel-Hamas: Încă un cetățean român a fost dat dispărut în Israel Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
"Este complet! Karim Benzema nu a avut niciodată cea mai mică relație cu această organizație"
O poziție publică față de războiul din Israel a luat și Mohamed Salah, atacantul lui Liverpool și vedeta naționalei Egiptului.
După ce a făcut o donaţie pentru a-i ajuta pe cei afectaţi de atacurile aeriene israeliene, Salah a făcut un apel pentru ca ajutorul umanitar să fie permis în Fâșia Gaza.
Susținător al palestinienilor, dar nu și al grupării Hamas s-a declarat și Eric Cantona. Francezul, supranumit Regele Eric, după ce a câștigat 4 titluri de campion cu englezii de la Manchester United, a postat pe contul său de socializare un lung mesaj explicativ în care scrie că apărarea drepturilor civililor din Fâșia Gaza nu înseamnă sa fii pro-Hamas, iar a spune Eliberați Palestina nu este similar cu a fi antisemit.
”Să aperi drepturile palestinienilor nu înseamnă că eşti pro Hamas. Să spui Free Palestine nu înseamnă că eşti antisemit."
Palestinienii sunt empatizați și de lumea modei
Războiul din Israel a ajuns și pe podiumurile de modă. Pe jumătate palestiniană, după tată, Gigi Hadid a postat pe Instagram un mesaj de susținere pentru palestinieni.
"Am o profundă empatie și mi-e inima frântă pentru palestinienii care luptă și trăiesc sub ocupație.(...)
Am visele și speranțe pentru palestinieni, dar nici unul din ele nu înseamnă în vreun fel că doresc răul poporului evreu", a scris supermodelul care susține că a început să primească amenințări cu moartea după declarațiile publice.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Nume mari din industria cinematografiei: Gal Gadot, Natalie Portman, Jamie Lee Curtis sprijină, în mod public, Israelul, potrivit The Independent. Iar Madonna și-a început turneul mondial vorbind pe scena de la Londra despre conflictul sangeros din Orientul Mijlociu.
Sunt situații în care vedetele se grăbesc să își afirme sprijinul, dar crează confuzie. Cum a fost și postarea lui Justin Bieber, care s-a viralizat instant, doar că nu pentru cuvintele înălțătoare de susținere, ci din cauza unei fotografii alese greșit. Starul și-a ilustrat mesajul cu o imagine din Gaza.
Când și-a dat seama de gafa făcută, Justin a șters mesajul.