Declarațiile lui Nicolae Ciucă la 8 ani după infernul de la Colectiv: „Rămânem, în continuare, alături de familiile îndoliate și de răniții a căror viață a fost dramatic schimbată de atunci”
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat, la opt ani de la tragedia de la Colectiv, datoria întregii clase politice este aceea de a face tot posibilul pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete.
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj la opt ani după tragedia de la Colectiv. Oficialul a declarat că deși procesul a luat sfârșit și justiția a hotărât cine sunt vinovații și pedepsele acestora, nici sentințele cu executare, nici daunele materiale nu pot înlocui suferințele supraviețuitorilor sau prezența celor care s-au stins din viață.
Mesajul lui Nicolae Ciucă la 8 ani după tragedia de la Colectiv
„Au trecut opt ani de la cumplita tragedie din clubul Colectiv, unde și-au pierdut viața 64 de oameni, iar alți 185 au fost răniți.
Mulți dintre cei ce au scăpat cu viață suferă și astăzi din cauza rănilor provocate de incendiu, iar toți cei care au pierdut pe cineva drag în acea noapte au rămas, pentru totdeauna, marcați și plini de durere.
Procesul s-a încheiat, iar justiția a stabilit vinovații și pedepsele lor. Însă nici sentințele cu executare și nici daunele materiale nu pot stinge suferința victimelor Colectiv”, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.
Oficialul a spus că este de datoria întregii clase politice ca un eveniment precum Colectiv să nu se mai repete. La 8 ani de la Colectiv în România nu există niciun centru pentru marii arși și procesul este unul de durată.
„Sunt foarte multe de făcut pentru acest lucru. Și este de reflectat asupra cadrului mai amplu. Salut, însă, inițiativa CNAS care propune, în aceste zile, o serie de măsuri concrete pentru pacienții cu arsuri: dispozitive medicale esențiale gratuite pentru recuperare, simplificarea accesului acestor pacienți cu arsuri la servicii de psihoterapie și kinetoterapie și a procedurii
pentru consult în ambulatoriu.
Rămânem, în continuare, alături de familiile îndoliate și de răniții a căror viață a fost dramatic schimbată de atunci. Transmit gânduri bune, multă sănătate și putere tuturor celor afectați”, a mai spus liderul Partidului Național Liberal.
A fost nevoie de aproape 7 ani pentru stabilirea sentințelor din dosarul Colectiv. Sentințele finale au fost date pe 12 mai 2022.
În sentința de condamnare pe care Curtea de Apel București a dat-o în luna mai a anului trecut, Piedone, cei doi pompieri implicați în acest caz și trei funcționare ale Primăriei Sectorului 4 au fost scutite de despăgubiri către victimele incidentului și reprezentanții acestora.
Inițial, primarul Cristian Piedone a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare, dar a primit 4 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.